Premierul a trimis Corpul de Control la Tarom. Se verifica vanzarea celor doua avioane Airbus

Read Time:56 Second

Guvernul Romaniei a anuntat, luni, premierul a decis trimiterea Corpului de Control la Compania Nationala Tarom.

Printre documentele pe care le vor verifica inspectorii sunt si cele referitoare la vanzarea celor doua aeronave Airbus A310, operatiune ce a avut loc anul trecut.

„Din dispoziția premierului Viorica Dăncilă, Corpul de control al prim-ministrului a declanșat astăzi o acțiune de control la Compania Națională de Transporturi Aeriene – TAROM S.A.

Obiectivele acțiunii de control constau în verificarea respectării dispozițiilor legale privind organizarea și funcționarea TAROM S.A., regulile care guvernează sistemul de administrare și control, precum și circumstanțele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018.

La finalul verificărilor, concluziile vor fi prezentate prim-ministrului Guvernului României și, după caz, vor fi comunicate instituțiilor abilitate pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.”

La finalul lui iunie 2018, Tarom reusea sa scape de cele doua avioane Airbus A310 pe cale le scosese din serviciu, aparatele fiind vandute companiei Armenia Airways Aircompany.

Operatorul national a incasat 5,48 milioane de dolari pentru avioane.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

11 thoughts on “Premierul a trimis Corpul de Control la Tarom. Se verifica vanzarea celor doua avioane Airbus

  1. Si ce primire faustuoasa au avut aceste avioane la venirea lor,parca li s-a dat si supranume.Explicabil, daca ne aducem aminte de atmosfera saracacioasa anilor „90.

  2. Mergeti, pe linkul asta https://www.globalair.com/ si vedeti cat costa avioanele SH inclusive de pasageri si apoi comentati. Furt curat la TAROM. Ca doar de-aia sunt inruditi intre ei acolo, sa poata fura mai bine. E mafia Tarom. Ar trebui privatizat chiar daca statul pierde bani din privatizare. S-ar castiga pe termen lung in schimb.

        1. Nu am cont, deci pot vedea tot articolul. Totusi, observ ca e din 2015, deci atunci cand avioanele respective erau cu 3 ani mai noi decat in momentul in care au fost vandute de Tarom. Apoi, pretul e dictat de piata. As fi curios daca exista avioane asemanatoare vandute in 2018 cu mai mult de 2.7 milioane de dolari bucata.

          1. Nu spune nici un preț articolul tau chiar daca afirmă că A310 se apropie de final. Sunt de acord că poate nu mai valorau cat în articolul din 2015 și că piața dictează tocmai de aceea mă feresc sa afirm că și-a luat șpagă cineva de la Tarom. Un lucru e cert, daca lucrurile s-au făcut ca la carte nu are de ce să le fie frică.

          2. Asta asa e. Am incercat si-atunci si acum sa gasesc niste avioane puse in vanzare pentru a avea o comparatie de pret, dar n-am gasit nimic. Si nici nu ma apuc sa sun pe la firme sa aflu cat vor pe un A310 pentru ca e irelevant, important e ce li se ofera.

  3. Nu uitati ca A310 trebuiau trecute prin revizie generala ori asta costa destul de mult. Plus faptul ca au un consum destul de mare de combustibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Spaniolii cauta proprietarii unui avion abandonat pe Aeroportul Madrid-Barajas
Next post Aeroportul Craiova se dezvolta: Extinderea terminalelor actuale, constructia unuia nou si atragerea altor operatori