Cel mai mare avion din lume, unicul exemplar finalizat de Antonov An-225, a fost distrus pe Aeroportul Gostomel, din Ucraina, după ce armata rusă a invadat țara vmmecină și a ocupat locația respectivă. Însă apar tot mai multe discuții despre lipsa de inițiativă a companiei Antonov.
Cel care lansează acuzațiile, extrem de serioase de altfel, este Dmytro Antonov, pilot comandant pe An-225 Mriya. Compania se apără și nu prea, semn că există ceva substanță în respectivele acuzații.
Ce spune Dmytro Antonov?
Într-o serie de clipuri publicate pe canalul său de Youtube, maiorul Antonov spune că avionul putea fi mutat în Polonia, pe aeroportul Rzeszów-Jasionka, care era și cel mai apropiat punct de granița cu Ucraina, sau în Germania, la Leipzig.
Compania ar fi primit chiar un avertisment în luna ianuarie, pe 26, din partea NSPA – NATO Support and Procurement Agency – pentru a reloca toate avioanele, piloții și tehnicienii, plus piese de schimb și ce mai era nevoie, din cauza riscului crescut de atac rus. Șefii Antonov nu ar fi răspuns acestei solicitări, semn că nu au luat avertizarea în serios.
Dmytro Antonov face și un scurt rezumat al lunii februarie. El spune că ultimul zbor comercial pentru An-225 a avut loc pe 5 februarie, atunci când avionul a revenit pe Gostomel. Unul dintre motoare a fost demontat și pus pe un An-124 ce fusese contractat pentru zboruri comerciale și avea nevoie de un propulsor funcțional, practică destul de curentă din ce susține pilotul.
Pe 23 februarie s-a lucrat intens la An-225, al șaselea motor a fost remontat pe avion, iar la ora 22:00 era gata de zbor. Echipajele erau la aeroport, avionul funcțional și alimentat cu 70 de tone de combustibil, suficient pentru a ajunge la Leipzig. Decizia de a decola nu a venit, iar pe 24 februarie Rusia a atacat și spațiul aerian ucrainian a fost închis.
Pilotul mai susține că An-225 putea fi mutat și înainte, putând zbura fără încărcătură cu 5 sau chiar cu 4 motoare. El mai spune că, atunci când propulsoarele erau demontate de pe Mriya pentru a fi folosite de alte aeronave, erau vizate motoarele din interioare, numerele 3 sau 4. Asta pentru că ele nu sunt conectate la echipamente vitale zborului, cum ar fi sistemul hidraulic, pompe hidraulice sau generatoare. Deci avionul poate zbura chiar cu 4 motoare, dacă sunt demontate cele două din interior.
Dmytro Antonov acuză direct conducerea companiei că a întârziat relocarea avionului și că l-a lăsat expus unei potențiale distrugeri cauzate de agresiunea rusă.
Ce spune compania Antonov?
Compania îl acuză pe pilot că minte, dar nu se apără foarte convingător. Ba confirmă o bună parte din acuzațiile sale.
Desfășurarea evenimentelor, conform unui comunicat oficial semnat de ”angajații Antonov”, planurile pentru relocarea flotei Antonov Airlines în Germania, la Leipzig, au început în decembrie 2021. La final de ianuarie a venit și avertismentul NSPA, care contractează uriașele Antonovuri pentru misiuni de transport strategic, iar compania spune că a planificat acțiunile de relocare a flotei. Ce s-a planificat între decembrie 2021 și final de ianuarie 2022 nu e foarte clar, nota redacției. În prima parte a lunii februarie, după consultări suplimentare cu NSPA legate de costuri, s-a trecut la identificarea resurselor materiale necesare pentru relocare.
Au fost trimiși oameni și ceva resurse în Leipzig, iar An-225 era în revizie programată. Și compania spune că nu avea setul complet de motoare, dar lasă să se înțeleagă că era vorba despre revizie fix la propulsoare, pe când pilotul spune că motorul a fost montat pe alt avion ce trebuia să zboare conform contractului.
S-au purtat negocieri la aeroportul din Leipzig pentru parcarea avioanelor, NATO nu ar fi oferit toate răspunsurile necesare, însă chiar și așa a fost luată decizia de relocare a flotei. S-a lucrat intens, în seara zilei de 23 februarie An-225 avea și motorul 6 montat și era programat pentru relocarea în Leipzig pe 24 dimineața. Numai că pe 24 a venit și atacul rus, spațiu aerian închis, ghinion cum ar spune al nostru.
Comunicatul continuă cu acuzații la adresa pilotului, care ar fi fost acasă și nu pe aeroport să se lupte cu invadatorii. În final, vorbesc despre încrederea că Ucraina va câștiga războiul și că vor reconstrui un An-225. Există chiar și o strângere de fonduri pentru acest proces de reconstruire, deși costul estimat este de 3 miliarde de dolari, sumă imposibil de adunat din donații.
Noi pe cine credem?
Bună întrebare, nu? Aici lucrurile sunt, credem noi, destul de simple, iar cheia stă într-un zbor ce a avut loc în noaptea de 23 spre 24 februarie.
Un Antonov An-124 (înregistrare UR82007, zborul ADB332F) a decolat din Gostomel la ora locală 23:51 și a ajuns în siguranță în Leipzig. Pare o evacuare de urgență, care a putut avea loc.
Bun, apoi, atât pilotul Antonov cât și compania Antonov sunt de acord că 225 era gata de zbor pe 23 februarie seara. Avionul nu a plecat pentru că nu a venit dispoziția de decolare, compania lăsând să se înțeleagă că mai trebuia încărcat cu materiale și, posibil, cu specialiști care să lucreze din Germania.
Deci este, în mod cert, o hotărâre asumată. Poate că directorii nu se așteptau ca spațiul aerian să fie închis, poate nu credeau că Rusia va invada toată țara, poate… poate… Cert este că An-225 putea zbura pe 23 seara. Cert este că zborul putea avea loc, din moment ce un An-124 a fost evacuat în Germania.
Mai departe, concluziile le poate trage oricine dorește.
E clar că Ucraina nu a fost pregătită de război, au fost luați prin surprindere. Ar fi putut să relocheze mai multe aseturi de valoare, precum acest avion, avioane și aparate de zbor militare, instalații AA.