În ultimele luni ați auzit tot mai des vorbindu-se despre ”zona galbenă”, despre carantină, izolare și altele asemenea. Așa că am decis că ar fi un moment potrivit despre ce înseamnă toate aceste lucruri.
În această zonă galbenă sunt incluse statele care au un indice de infectare cu SARS-COV-2 la suta de mii de locuitori mai mare decât cel al României. Se presupune că în aceste țări riscul de a te îmbolnăvi este mai mare, deci și riscul de a sosi infectat în România crește.
Zborurile către statele din zona galbenă nu sunt suspendate, însă la sosirea în România persoanele trebuie să declare o adresă unde vor sta în carantină timp de 14 zile. Poate fi domiciliul sau o altă locație, însă nerespectarea carantinei poate duce la internarea într-o unitate spitalicească.
Pe scurt, dacă vii în România dintr-o țară aflată în zona galbenă va trebui să întri în carantină pentru 14 zile. Perioada de carantină poate fi redusă la 10 zile, dacă în a opta zi îți faci un test COVID-19 care iese negativ, iar tu nu prezinți simptome.
NU vei intra în carantină dacă sosești în România dintr-o țară aflată în zona galbenă, dar vei rămâne aici mai puțin de 3 zile. Condiția este să ai un test pentru SARS-COV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării în țară. Practic, pentru un drum scurt în România nu mai e nevoie de izolare.
Există și o zonă să îi spunem roșie, zborurile comerciale către și dinspre țările de pe această listă fiind interzise. Cu alte cuvinte, ai putea intra în România doar cu un zbor special sau cu o escală.
Aveți întrebări despre zone și interdicții? Vă așteptăm cu un comentariu!
Average Rating