Blue Air are nevoie de un credit de salvare pentru a evita falimentul

Read Time:5 Minute, 30 Second

Operatorul român Blue Air are nevoie de un credit de salvare din partea statului român pentru a evita falimentul ce bate la ușă din cauza pandemiei de COVID-19.

Compania a transmis marți un ”Manifest pentru salvarea aviației românești” prin intermediul căruia explică de ce a ajuns în această situație și care este sansa de salvare.

Anterior transmiterii comunicatului, Oana Petrescu, CEO-ul Blue Air, a declarat pentru Mediafax ca ar avea nevoie de 40-60 de milioane de euro pentru a depăși problemele actuale.

Mai jos aveți comunicatul în care am subliniat ce ni s-a părut important și relevant:

”Echipa Blue Air a construit în ultimii 15 ani cea mai mare companie cu capital privat din industria aviatică românescă, o companie solidă, respectată de partenerii săi, care servește peste 4 milioane de pasageri pe an. În ultimii trei ani, Blue Air a plătit către statul român impozite, taxe și contribuții care au depășit în mod constant 100 milioane lei/an. După trei ani de investiții masive în rute și sloturi pe marile aeroporturi europene, compania a devenit profitabilă anul trecut. În situația actuală, pe fondul limitarilor legate de instituirea stării de urgență, Blue Air a fost nevoită să suspende temporar zborurile regulate. Pentru a asigura capacitatea companiei de a traversa cu bine această perioadă astfel încât să poată să-și servească pasagerii și în viitor, să contribuie semnificativ la bugetul de stat și să urmărească interesul strategic românesc, Blue Air are nevoie de un sprijin financiar temporar – sub forma unui credit de salvare.

La Blue Air, credem că zborul ne aduce mai aproape de oamenii, locurile și țelurile noastre! Din clipa în care România a prins aripi, milioane de oameni au putut să zboare. Au putut să muncească acolo unde valoarea le-a fost recunoscută și au putut să aducă bani acasă, acolo unde era nevoie de ei. Au putut să călătorească și să devină mai informați, mai competitivi și mai buni. Au putut să trăiască o viață mai frumoasă. Sutele de ingineri specializați în aeronautică, miile de piloți, însoțitori de bord și specialiști români care au construit Blue Air s-au asigurat că românii pot zbura acolo unde au nevoie. S-au asigurat că aeronavele sunt în stare tehnică ireproșabilă, că zborurile ajung în siguranță și la timp. Au plătit impozite, taxe și contribuții în România. Și-au făcut munca cu dedicație și entuziasm, fără credite de la bănci, fără ajutor de la stat. Prin forțe proprii, cu inteligența și hotărârea fiecăruia dintre ei. Cu zile î tregi de muncă grea, cu nopți nedormite, au rezolvat zi de zi, împreună, toate micile și marile probleme cu care s-au confruntat. Sunt bucuroși că pot face viața puțin mai bună sau mai frumoasă pentru peste 4 milioane de pasageri pe an. Sunt mândri că au privilegiul de a zbura și de a face posibil zborul tuturor, de pe poziții egale cu marile linii aeriene internaționale.

Luna trecută, totul s-a schimbat. Restricțiile de zbor și de călătorie au devenit din ce în ce mai stricte în toată Europa, iar mare parte din aeronavele lumii s-a așezat treptat la sol. În tot acest timp, numărul pasagerilor noștri s-a redus zilnic, iar odată cu instalarea stării de urgență în România, Blue Air a demarat programul „Te aducem acasă” – asigurându-ne că avem suficiente zboruri pentru cei care cumpăraseră bilete pentru luna aprilie și doreau să vină acasă mai devreme, înainte de suspendarea temporară a zborurilor. În luna martie, mai puțin de 30% din personalul nostru a continuat să zboare, să organizeze dezinfectarea navelor după fiecare zbor, să întrețină aeronavele, și să tranforme altele în cargo. Ceilalți au intrat în telemuncă, sau în concedii rămase neefectuate de anul trecut. Unii au asigurat conceptul și autorizarea activității temporare de cargo. Alții au continuat organizarea de zboruri speciale, chartere sau de repatriere, încercând să contribuie cu cât este posibil la lupta cu pandemia. Acum, peste 90% dintre colegii noștri sunt în șomaj tehnic. Ei vor să ajute și se simt neputincioși, la fel ca mare parte din concetățenii noștri. Restul continuăm să ne facem munca cât putem mai bine, menținând un minim de activitate pentru a asigura traversarea cu bine a acestei perioade și pentru a putea ajuta la nevoie.

La Blue Air suntem hotărâți să continuăm să zburăm! Știm ce avem de făcut și am demonstrat până acum că reușim să facem ceea ce ne propunem. Dar, pentru a ne putea mentine activitatea, avem nevoie de sprijin financiar temporar. În situația actuală, pentru a putea traversa cu bine această perioadă și pentru a continua să ne servim pasagerii și să plătim sume substanțiale la bugetul de stat, avem nevoie de sprijin temporar, sub forma
unui credit, care să asigure Blue Air lichiditatea necesară menținerii capacității de zbor și a locurilor de muncă în această perioadă dificilă.
Creditul de salvare nu este un fond nerambursabil, ci un împrumut cu dobandă preferențială acordat unei companii, într-o situație de criză majoră. Avem capacitatea de a rambursa acest credit și dobânzile aferente. De aceea, luna trecută am depus la Guvernul României solicitarea noastră formală și suntem încrezători că orice analiză de risc și oportunitate va duce la o soluționare pozitivă a cererii noastre de finanțare. În caz contrar, piața pe care nu o vom mai putea deservi noi, o companie românească, va fi preluată de operatori străini care nu vor contribui la bugetul de stat al României și nu vor lua decizii având în minte interesul românesc. Vom asista cu tristețe la irosirea eforturilor unei generații de iubitori români de zbor și de aeronave, la reducerea la minim a operațiunilor unei companii românești reputabile, care concurează de la egal la egal cu marile linii aeriene europene. Vom pierde mii de locuri de muncă de înaltă calificare, atât direct la Blue Air cât și la companiile de pe fluxul nostru de valoare adaugată, aeroporturi, operatori la sol. Vom asista la pierderea efectului de multiplicare în economie creat de existența unui operator de transport local, cu cotă de piață semnificativă. La Blue Air, noi considerăm că atât românii din țară, cât și milioanele de români care trăiesc și muncesc în alte țări europene merită să fie conectați cu Europa și România într-un mod confortabil și cu prețuri competitive.

Existența unor companii românești solide în domeniile strategice pentru țară reprezintă singura garanție pentru protejarea intereselor strategice românești. Blue Air este una dintre aceste companii. Vă puteți baza pe noi!

Cu mulțumiri anticipate,

Oana Petrescu,
în numele întregii echipe Blue Air”

Cam asta e. Cum vi se pare? Ar trebui ajutați cei de la Blue Air?

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “Blue Air are nevoie de un credit de salvare pentru a evita falimentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Și Blue Air efectuează zboruri full cargo cu avioane Boeing 737
Next post Criza grăbește sfârșitul uriașilor cerului