Avion Wizz, escortat de avioane NATO deasupra României, Ungariei, Slovaciei și Poloniei

Read Time:1 Minute, 40 Second

Un avion Airbus A321 al companiei Wizzair a fost escortat de avioane de luptă ale României, Ungariei, Slovaciei și Poloniei după ce echipajul a raportat o amenințare cu bombă.

Potrivit agenției de presă maghiare MTI, care citează oficiali din Ministerul Apărării de la Budapesta, echipajul aeronavei Airbus a alertat controlorii de trafic aerian cu privire la amenințarea cu bombă în timp ce zbura în spațiul aerian românesc.

Airbusul celor de la Wizz a fost interceptat și escortat de două aparate ale Forțelor Aeriene Române până la granița cu Ungaria, acolo unde a fost preluat de două Saab Gripen maghiare.

Procedura a fost repetată la granița maghiaro-slovacă, unde MiG-urile 29 ale Slovaciei au continuat procedura de escortă.

În cele din urmă, aparatul care efectua o cursă regulată între Kutaisi, Georgia, și Varșovia a aterizat în siguranță în capitala Poloniei.

Aeronava în cauză este un Airbus A321 al celor de la Wizzair înmatriculat HA-LVI.

Ministerul Apărării de la București a transmis următorul comunicat:

„Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au executat sâmbătă, 19 martie, o misiune de poliție aeriană în spațiul aerian național pentru a intercepta și escorta o aeronavă civilă care opera zborul WizzAir pe ruta Kutaisi (Georgia) – Varșovia (Polonia), urmare la informarea organelor de trafic aerian civile despre o alertă cu bombă la bordul aeronavei. Aeronavele românești au decolat la ora locală 22:44 și, după interceptare, au escortat aeronava civilă, în conformitate cu legislația și procedurile în vigoare, până la ora 23:33, când aceasta a părăsit spațiul aerian național. Misiunea, ordonată de Centrul NATO de Operații Aeriene (CAOC) Torrejon și coordonată la nivel național de Centrul de Raportare și Control din Comandamentul Componentei Aeriene, în coordonare cu organele  de trafic aerian civile, s-a executat în condiții de maximă siguranță.”

Mai jos puteți urmări un podcast în care explicăm ce înseamnă misiunile de Poliție Aeriană și în ce condiții se efectuează, inclusiv în cazul aparatelor civile care au probleme:

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post S-400 pentru Ucraina, un scenariu imposibil
Next post O nouă misiune reală de Poliție Aeriană pentru Forțele Aeriene Române