Yevgeny Prigozhin ar fi murit după ce un avion privat s-a prăbușit în Rusia

Read Time:1 Minute, 16 Second

Yevgeny Prigozhin, liderul grupării paramilitare Wagner, ar fi murit după ce un avion privat în care s-ar fi aflat s-a prăbușit în regiunea Tver, din Rusia.

Aeronava care era utilizată frecvent de elita Wagner a căzut în condiții misterioase, martorii oculari susținând că au auzit două explozii puternice înainte de prăbușire.

Potrivit autorităților de la Moscova, pe lista pasagerilor se aflau atât Prigozhin, cât și Dmitry Utkin, fondatorul Wagner.

La bord, conform documentelor oficiale, se aflau 10 persoane – 3 membri ai echipajului și 7 pasageri – însă pe surse citate de mediile de presă ruse se vorbește despre numai 8 cadavre recuperate de la locul tragediei.

De asemenea, se spune că telefonul lui Prigozhin ar fi fost recuperat de la locul tragediei, însă cadavrul său nu a fost identificat încă oficial de medicii legiști.

Cu numai câteva zile înainte de acest accident, Prigozhin a publicat un clip video în cadrul căruia susținea că este în Africa, acolo unde Wagner are o prezență puternică, alimentând teoriile potrivit cărora nu s-ar fi aflat totuși în avion.

De asemenea, după tentativa de lovitură de stat din vară, liderul Wagner s-a bucurat de libertate de mișcare totală, el apărând atât în Moscova, la întâlniri oficiale, cât și în Sankt Petersburg sau Belarus.

Semne de întrebare sunt ridicate și de faptul că autoritățile ruse s-au grăbit să confirme decesul șefului Wagner, având nevoie de numai câteva ore pentru a anunța că era la bord, un interval atipic pentru orice fel de tragedie aviatică.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Polonia va cumpăra 96 de elicoptere Apache pentru 12 miliarde de dolari
Next post Bucharest International Air Show 2023 – program