Taiwanul e pregătit să se ”apere până în ultima zi” în cazul unui atac al Chinei

Read Time:50 Second

Taiwanul anunță, prin vocea ministrului de Externe, că este gata de război și că se va apăra până în ultima zi dacă Republica Pupolară Chineză va ataca insula.

Joseph Wu a făcut aceste declarații extrem de serioase în contextul creșterii provocărilor militare din partea Chinei comuniste.

”Noi suntem dispuși să ne apărăm fără nicio discuție, vom lupta în război dacă asta trebuie să facem. Și dacă trebuie să ne apărăm până în ultima zi exact asta vom face”, a declarat acesta, citat de Reuters.

În ultimele luni, China și-a intensificat activitatea militară din Marea Chinei de Sud, direcția fiind una cât se poate clară, Taiwanul.

Insula este văzută de liderii de la Beijing drept teritoriu chinezesc ce trebuie să revină la ”patria mamă”, motiv pentru care presiunile puse pe Taipei sunt în creștere.

Aparate militare chineze intră frecvent în zona de identificare taiwaneză, iar Republica Chineză, numele formal al statului insular, este nevoită să apeleze la propriile aparate de luptă pentru identificare și escortă,

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post De ce a renunțat România la avioanele MiG-29
Next post Noi probleme pentru avioanele 737 MAX. 16 operatori sunt afectați, aparent nu și Blue Air