Propaganda lui Putin, la fel ca cea a lui Saddam. Atacul bazei aeriene din Crimeea

Read Time:2 Minute, 42 Second

Aparatul de propagandă al lui Vladimir Putin rivalizează dintr-o perspectivă – insistența inventării unei realități paralele – cu cel al defunctului Saddam Hussein. Un caz grăitor care susține această idee este recentul atac asupra bazei aeriene Saki, din Peninsula Crimeea.

Atacul a avut loc în data de 9 august, când mai multe explozii au fost auzite în zona bazei aeriene, iar turiștii (da, turiștii) care se aflau pe plajele din satul Novofedorovka, situat în imediata apropiere a facilității militare, au fugit speriați.

N-a durat mult și canalele de Telegram s-au umplut de imagini, nu neapărat foarte bune calitativ, cu efectele atacului.

Cel puțin un Su-24 și un Su-30SM au fost distruse, conform respectivelor imagini, însă efectele nu s-au limitat la platforma de zbor.

Ar fi fost lovit și măcar un depozit de muniție, care a făcut ca alte explozii puternice să se resimtă în zonă, vorbindu-se despre un total de 12. Mai multe mașini, civile și militare, apar distruse în clipurile video făcute imediat după atac.

Și vorbim despre un atac pentru că accidentele nu se întâmplă în același timp în diferite zone din perimetrul destul de mare al unei baze aeriene.

Cum au reușit ucrainienii să lovească o bază aflată la peste 150 de kilometri de linia frontului rămâne un mister, mai ales că la nivel oficial Kievul păstrează această politică a ambiguității. Nu confirmă că a atacat, nici nu neagă.

Imediat după atac, aparatul de propagandă rus și-a început activitatea.

Mai întâi, Ministerul Apărării a transmis că nu se pune problema unui atac, ci că este doar un caz de manevrare defectuoasă a muniției în interiorul bazei. Știți, cum a fost și la scufundarea Moskvei.

Apoi, autoritățile din Crimeea ocupată au impus un perimetru de siguranță de 5 kilometri în jurul bazei aeriene, lucru absolut normal când nu e vorba despre un atac, ci despre Dorelovoski care a manevrat aiurea lada cu muniție.

O altă parte a propagandei ruse nici nu vorbește despre baza aeriană afectată, ci despre ”exploziile din satul Novofedorovka”, insinuând că dacă a fost un atac, el a vizat o localitate plină de civili.

Realitatea paralelă pe care rușii încearcă aproape cu disperare să o inventeze aduce aminte de cea a lui Saddam Hussein, din timpul războiului din 2003.

Saddam avea un colaborator, Mohammed Said al-Sahaf pe numele său, care a rămas în istorie pentru minciunile enorme pe care le spunea. Omul avea și 4 conferințe de presă pe zi, cu participare extrem de numeroasă, și de fiecare dată anunța cum sute sau mii de americani au murit sau au fugit.

Legendară este o declarație de genul ”vă triplu garantez că nu există trupe americane în Baghdad”, declarație făcută în timp ce în spatele său toată lumea putea vedea un tanc Abrams ce securiza o poziție de luptă.

Said (sau Saeed) al-Sahaf a devenit o legendă în rândul jurnaliștilor, fiind exemplul ideal de funcționar care minte mai natural decât respiră. Diferența dintre el și oamenii lui Putin este infimă, iar în unele aspecte doamna Maria și borșul ei îl depășesc la capitolul gogomănii.

Ideea este că oricât de bine ar fi construită o realitate paralelă, la un moment dat ea se confruntă cu realitatea și întotdeauna pierde.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

4 thoughts on “Propaganda lui Putin, la fel ca cea a lui Saddam. Atacul bazei aeriene din Crimeea

  1. Propaganda orcilor lui Sauron de la kremlin este in plin apogeu! Acuma, orcile lui sauron(totul fara majuscula in cazul lor, ptr ca nu merita) cer sa fie atacate statele occidentale cu bombe atomice! Mno ce sa zic? Cap au, minte le mai trebuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Primii invitați străini confirmați pentru BIAS 2022
Next post Macedonia de Nord va dona avioane Su-25 Ucrainei