Sute de rachete sol-sol (sau peste o mie conform Ministerului Apărării de la Tel Aviv) au fost lansate din Fâșia Gaza către mai multe orașe importante din Israel în ultimele 3 zile. În același timp, Forțele Aeriene Israeliene au efectuat mai multe atacuri aeriene, distrugând numeroase ținte ale organizației palestiniene, dar și unele civile.
Înainte de toate, haideți să vedem de unde a început totul. Nu este un secret pentru nimeni că zona aceea este foarte ”fierbinte” și că tensiunile dintre evrei și palestinieni există de zeci de ani. Aceste tensiuni au crescut mult în ultima lună, pe fondul a două dispute.
Prima este o decizie a instenței încă așteptată cu privire la evacuarea unor familii palestiniene din cartierul Sheikh Jarrah, din Ierusalim. Sentința a fost amânată chiar din cauza tensiunilor în creștere. A doua este, așa cum poate vă așteptați, un loc sfânt din oraș. Dealul care este denumit Muntele Templului (Temple Mount) de către israelieni și Haram esh-Sharif de către palestinieni, fiind super sfânt și important pentru ambele tabere. Ei bine, Israelul a trimis forțe impresionante de poliție acolo în ultimele săptămâni și, evident, au apărut și incidentele.
Din câte se pare, atacul cu rachete asupra Israelului a început după ce autoritățile de la Tel Aviv nu au răspuns unui ultimatum dat de Hamas cu privire la retragerea trupelor de poliție din zona locului sfânt. Acest atac s-a întețit după ce avioanele israeliene au lovit două blocuri turn din Gaza, unul fiind chiar pus la pământ.
Dacă am înțeles de unde a plecat această dispută, haideți să vedem unde suntem.
WATCH as the Iron Dome Aerial Defense System intercepts rockets over southern Israel: pic.twitter.com/xUz3bMuTzz
— Israel Defense Forces (@IDF) May 12, 2021
Așa cum am spus, Hamas a lansat sute de rachete sol-sol către Israel. Este vorba de rachete de tipul A120, M75, J80 și J90, dar și unele noi de tipul SH85. În principiu, e vorba despre rachete de dimensiuni relativ mici, cu raze mici de acțiune și capabile să ducă spre ținte încărcături mici. Nici precizia nu este un punct forte.
Cele mai multe dintre ele au căzut în zone nelocuite sau au fost interceptate de sistemul Iron Dome, imaginile din Israel, cu zeci de vectori Iron Dome lansați aproape în același timp pentru interceptare fiind spectaculoase. Au fost câteva care au ajuns în zone locuite, iar până acum doi cetățeni israelieni au fost raportați ca decedați, alte câteva zeci fiind răniți.
Obiectivul Hamas este acela de a ajunge în zonele urbane din Tel Aviv sau Beersheba prin saturarea sistemului defensiv israelian. Iar când lansezi o mie de rachete în mai puțin de 3 zile vorbim de saturare.
RAW FOOTAGE: This is the moment the Iron Dome intercepted a barrage of rockets over Tel Aviv and central Israel. pic.twitter.com/8jl8OTgWCl
— Israel Defense Forces (@IDF) May 11, 2021
Din câte se pare, Iron Dome s-a descurcat de minune până acum, pierderile de vieți omenești și pagubele fiind limitate mult.
În același timp, se pare că Hamas va pierde mult din puterea de luptă, pe lângă depozite de muniții, locații de antrenament sau chiar tuneluri de acces în Israel, fiind luați la țintă și liderii organizației. Tel Avivul susține că a ucis câțiva dintre ei și că va continua să facă asta.
Ce va urma e greu de spus. Probabil că Hamas își va epuiza stocurile de rachete, iar Israelul va continua să atace ținte din Gaza până când puterea de luptă a organizației va fi redusă. Dar confruntările, bineînțeles, vor continua.
Israelul spune că a numărat până acum peste 1050 de rachete sol-sol lansate spre teritoriul său, o dronă ce a fost interceptată și distrusă și mai multe rachete antitanc lansate de asemenea spre zone populate.
Average Rating