Amenințarea nucleară a lui Putin

Read Time:4 Minute, 0 Second

Probabil mai mult decât oricând după finalul Războiului Rece amenințarea unui conflict nuclear este prezentă în viețile noastre și unii dintre noi, nu puțini, resimt efectele panicii. Dar cât de reală este această amenințare?

De la început trebuie spus că este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de anticipat ce va face președintele rus Vladimir Putin în continuare. Era un lider imprevizibil și înainte de momentul 24 februarie, iar acum, aflat cu spatele la zid după invazia eșuată rușinos a Ucrainei, pare a fi dispus să facă orice.

Cu toate acestea, utilizarea în luptă a unei arme nucleare este o linie roșie ce a fost trecută până acum o singură dată, de americani pe finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Iar atunci situația era una atipică, atât ca răspândire a armelor nucleare, cât și ca situație geopolitică.

Faptul că Putin și oamenii săi amenință de două luni cât se poate de deschis cu folosirea armelor nucleare nu e un element de noutate. Doar frecvența amenințărilor e neobișnuită, dar asta vine din disperarea liderului de la Kremlin de a-și păstra o oarecare relevanță pe plan internațional, chiar dacă e una a la Kim Jong Un.

Să nu uităm că Rusia a amenințat chiar Polonia cu distrugerea nucleară prin 2008, atunci când Varșovia discuta cu SUA despre amplasarea scutului anti-rachetă. Chiar și România a fost vizată de astfel de ”avertizări”, chiar dacă indirecte.

Deci retorica nucleară face parte din arsenalul diplomatic al lui Putin de foarte mulți ani.

Dar una mai mică?

Discuția din momentul de față este despre posibila utilizare a unei arme nucleare tactice. Fiind vorba despre un focos mai mic, efectele sale pentru restul lumii ar fi limitate, însă ar transmite un mesaj pentru oricine este interesat să îl priceapă.

Însă nici în cazul acesta linia roșie nu e mai puțin clară.

Dacă Putin alege să folosească una sau mai multe arme nucleare tactice în Ucraina, pentru a forța Kievul să accepte pierderi teritoriale sau pentru a determina Occidentul să renunțe la transporturile de armament sau pentru orice alt obiectiv, lumea întreagă se va schimba.

Rusia este cea mai mare putere nucleară a planetei, însă nu este singura. Iar Putin este unul dintre dictatorii sângeroși au vremurilor noastre, dar nici el nu este singurul si nici măcar cel mai imprevizibil și pus pe scandal.

Hai să ne gândim cum va arăta lumea dacă Rusia folosește cu succes o armă nucleară tactică în Ucraina și Putin obține ce și-a propus.

Avem o Coree de Nord moartă de foame, în criză existențială, cu un Kim care trebuie să ofere ceva poporului său. Văzând că Putin scapă basma curată, ba chiar obține ce își dorește, de ce nu ar folosi și el o astfel de armă? Dar ce spunem despre Iran? Teheranul nu are încă o astfel de armă, dar e pe final de proces, iar retorica sa e măcar la fel de agresivă ca cea rusă. Poate trio-ul Pakistan – India – China? Păi tensiunile acolo sunt la cote înalte, chiar dacă acum pare liniște, iar o tactică ar putea tranșa situația pentru una dintre tabere. Israelul oare nu are nimic de spus? Păi cum ar arăta lumea arabă dacă Tel Avivul ar da cu tactica undeva, oriunde?

Toate cele de mai sus sunt scenarii, e drept, însă sunt și după linia aceea roșie. Dacă Putin apelează la arsenalul nuclear, linia aceea dispare!

Asta înseamnă că occidentul, dar și China aș spune, au tot interesul să împiedice, prin orice mijloace, ca situația să degenereze. Ba chiar și Rusia până la urmă, pentru că o lume în care alianțele se vor face și desface în baza puterii (de regulă economice) de a te impune în fața celui mai mic nu e una care ar avantaja Moscova.

Este, deci, această amenințare reală și imediată?

Reală este cu siguranță, nu mă îndoiesc că Putin are această carte în minte și că, poate, se gândește că o poate folosi în anumite contexte. Doar că aceste contexte nu prea există și nu par să apară vreodată. Iar Putin, oricâr de dictator este, nu conduce singur Rusia. În jurul său sunt oameni care, așa cum îi văd acum, nu par dispuși să moară pentru liderul lor. Îl susțin orbește, da, dar până când o să apară o alternativă viabilă. Asta mă face să cred că amenințarea nu este una imediată, că nu se pune problema utilizării acestor arme.

De altfel, nu am nicio îndoială că retorica occidentală ar fi fost complet diferită dacă existau informații reale că, într-adevăr, Putin vrea să lovească nuclear. Cum acestea nu sunt, sau nu pare că sunt, Occidentul susține fățiș Ucraina și a transformat conflictul din țara vecină într-un proxy war cu o miză mai mare, aceea de a slăbi pentru următorii mulți ani forța armată a Rusiei.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post SUA vor trimite din nou avioane F-35 în România
Next post Raportul preliminar al accidentului lui Dan Ștefănescu