Ministrul Apararii, Mihnea Motoc, a oferit noi detalii despre procesul achizitiei celei de-a doua escadrile de avioane F-16 second-hand pentru Fortele Aeriene Romane.
Potrivit acestuia, in acest an si in prima parte a anului viitor se vor face chestiile care nu-s de suprafata, adica identificarea vanzatorului, negocierile cu el si Statele Unite, obtinere de acorduri interne, eventual finantare si asa mai departe, iar la finalul lui 2017 ar trebui sa avem semnat contractul.
„Conform etapizării stabilite prin programul avion multirol şi pe un plan mai de perspectivă, concepţia de realizare a capabilităţii aeriene, anul acesta, ce ar urma să se întâmple, ar fi intrarea în dotarea Forţelor Aeriene Române a primelor aparate F16, care vor fi aduse în septembrie o parte şi altele spre sfârşitul anului.
În acelaşi timp, 2016 este consacrat pregătirii procedurilor necesare lansării, atribuirii unei achiziţii pentru cea de-a doua escadrilă de avioane F16 în cursul anului viitor. Sunt necesare o serie de proceduri, de aprobări interne, este necesară, în primul rând, identificarea disponibilului de noi aparate, din dotarea forţelor aliaţilor noştri, în primul rând. Ştim că e un context în care cererea e mare şi o escadrilă disponibilă nu este chiar aşa de la îndemână
În prezent suntem în aşteptarea unor răspunsuri la o scrisoare pe care am trimis-o circular pentru informaţii despre disponibilul de asemenea aparate, după care, sigur, sunt o serie de acorduri ce trebuie încheiate, în primul rând cu SUA, care deţine o parte importantă din pachetul informatic, din serviciile necesare operării aparatelor F16, şi apoi acordurile necesare cu acel aliat, cu acel partener care este dispus şi are posibilitatea să ofere următoarele aparate pentru forţele noastre aeriene. Deci în acest domeniu, ne uităm la anul 2017, la finalul lui, pentru a putea parcurge toate aceste proceduri”, a spus ministrul pentru hotnews.
Asadar, este destul de sigur ca vom avea o a doua escadrila de F-16, ceea ce inseamna ca LanceR-ele vor deveni piese de muzeu destul de curand.
Este sigur ca vor fi avioane second-hand, foarte probabil de la un utilizator european. Asta daca nu mai doneaza SUA o escadrila Portugaliei, ca mai apoi astia sa ne-o vanda noua. Sunt rau, stiu.
Daca acest contract va fi semnat la sfarsitul lui 2017, ar fi de asteptat ca prin 2020-2021 sa avem si noi doua escadrile de F-16. Fara offset, da’ cui ii mai pasa?
Grecii debia așteaptă să scape de niște hîrburi din dotare,cineva trebuie să le plătească și ăstora o parte din datoria externă. Dar nu exasperați oameni buni,decît să dam banii ăștia pe borduri,panseluțe,studii de fesabilitate și zeci de mii de km de autostradă,mai bine îi băgăm în buzunarul altora,iară asta cu ‘Lancer-ele vor deveni piese de muzeu cît de curînd’ sper că glumești,ca și cu planoarele algeriene. Forța fie cu voi.
Grecii cred ca au variante block mult mai noi decat block 15..
Au incepand cu C/D Bk.30, care cica ar fi in curs de modernizare. Am mai scris, e improbabil sa luam din Grecia. Probabil se vor cauta tot AM/BM MLU prin Europa… Belgia, Danemarca, Norvegia etc.