Era o zi de noiembrie a anului 1970. În acea zi, piloţii de la unitatea de aviaţie din Mihail Kogălniceanu aveau zbor mixt, de zi şi de noapte. Zboruri, în special, de interceptare a unor ţinte aeriene la înălţimi mari, peste 10.000 metri. Comandanţii şi instructorii au explicat în detaliu exerciţiile de interceptare cu noile avioane MIG-21 MF cu care fusese înzestrat regimentul.
Comandantul unităţii, locotenent-colonelul Iosif Rus, împreună cu maiorul Nicolae Sascău, zis Şişcă, au executat în acea zi cercetarea meteorologică cu un avion MIG-21 dublă comandă. Au decolat şi au zburat în raionul de zbor, pe înălţimi diferite, până la 10.000 metri. După ce au revenit, Şişcă a hotărât: se execută zbor de instrucţie în condiţii meteorologice normale, în special in-terceptări la mare înălţime.
Printre piloţii care se pregăteau de zbor era şi un tânăr căpitan, Victor Bănuţă, un tip de statură potrivită, nu prea înalt, slăbuţ, dar respectuos, sen-sibil şi de bun simţ. Bănuţă a alergat la avion, cu greu din cauza costumului. A urcat scara sprijinită de fuzelaj, s-a instalat în cabină şi, ajutat de tehnicul de avion, s-a legat în chingile scaunului, a cuplat furtunul de oxigen şi furtunul de aer pentru compensarea forţei centrifuge. Apoi a luat legătura radio cu Punctul de Comandă.
Tânărul căpitan a pornit motorul, a zăvorât şi a ermetizat cabina avionului MIG-21 MF. După decolare, MIG-ul urca spre cer, în acea noapte senină, cu stelele deasupra şi globul lunii, deasupra mării. Urca vertiginos cu viteza de 800 km/oră. După cinci minute de zbor, a auzit în căşti vocea navigatorului:
– Stânga la comandă înclinare 45 scoţi pe 300.
– 125 cuplează forţajul. Măreşte la 900. „Ţinta” în faţă, dreapta la 18 km.
– Sunt 125 cuplat. Văd „Ţinta” la 14 km. Aprobă intrarea la atac.
În această fază a interceptării, şeful Punctului de Comandă şi navigatorul de la IOC, care aşteptau ca pilotul să le confirme intrarea la interceptare, au auzit în căşti şi difuzoarele de pe masa de operaţii vocea pilotului interceptor:
– Sunt 125, m-am angajat. Catapultez.
Şi apoi linişte. Doar chemările în van ale navigatorilor:
– 125 poziţia… 125 poziţia…
Căpitanul Bănuţă îşi repoziţionează corpul în scaun şi trage cu toată puterea. Într-o fracţiune de secundă sare în aer cupola cabinei, apoi pleacă scaunul care se desprinde pe la 2.000 metri şi pilotul rămâne suspendat între cer şi pământ. Prin vizorul căştii de suprasarcină nu vede decât o linie dreaptă a orizontului şi mici luminiţe mişcătoare pe pământ. Nici nu-şi dă seama ce sunt.
În acea noapte cu lună plină, pe un câmp situat în judeţul Vrancea, tractoarele arau pământul pentru culturile de toamnă-primăvară. În timp ce pilotul Bănuţă venea spre pământ sub cupola paraşutei, unul dintre tractorişti l-a observat şi a început să claxoneze şi la ceilalţi. Luminile farurilor tractoarelor erau acele luminiţe mişcătoare pe care le văzuse Bănuţă de sus. Tractoristul care l-a văzut primul pe pilot şi care claxona şi la ceilalţi se ridicase în picioare pe tractor şi ţipa din toate puterile:
-Extratereştrii mă, ne atacă… pe ei!
Bănuţă a dat cu picioarele de pământ, s-a ridicat în picioare şi a ridicat mâinile în sus către acei oameni care veneau spre el, făcându-le semne de ajutor. Dar câteva tractoare s-au oprit, tractoriştii au coborât, fiecare având în mâini leviere sau furci, agitându-le deasupra capului, tot ţipând:
– E extraterestru… să nu ne scape!
Abia într-un târziu, văzându-i aşa porniţi şi agitaţi, Bănuţă şi-a dat seama că nu e de bine deloc ce se întâmplă. Îmbrăcat în costumul de suprasarcină, cu combinezonul gri petrol pe deasupra şi cu casca argintie pe cap, sub impulsul acelor ani, putea fi uşor confundat cu un extraterestru. A încercat să fugă, dar, aşa costumat cum era, nu putea ajunge departe. S-a oprit în loc şi când acei oameni au ajuns la câţiva paşi de el, a reuşit să-şi scoată casca de pe cap şi să strige la ei:
– Oameni buni. Sunt pilot. Sunt român. Am sărit dintr-un avion supersonic!
După mai multe ore de căutări, pilotul a fost găsit şi adus cu un elicopter, a doua zi dimineaţa, la spitalul din Constanţa. După ce s-a însănătoşit, a renunţat definitiv la zbor.
Nelu ENACHE – ARPIA, Filiala Constanţa
Publicat in Cuget Liber
0
0
De ce s-a catapultat?
A fost un test al piloților români! Dealtfel, a fost singurul pilot de aviație care a sărit de la 2.000 de metri dintr-un avion supersonic. Acțiunea s-a petrecut în ziua de 15 septembrie 1970, iar la zece zile, după aceasta catapultare, pilotul a fost pensionat după ce a fost tratat la Spitalul Militar din București pt că i se tasaseră coastele. Este originar din Ocnele Mari și încă mai trăiește. voi reveni cu amănunte într-un articol publicat săptămâna viitoare în revista noastră regională Semnalul Oltului, Ramnicului, Argeșului și Severinului. http://www.semnalulora.wordpress.com
Ce inseamna „Sunt 125, m-am angajat”?
@Vincent – ca s-a angajat la o firma ceva, baiatul decisese asta inca de la mansa si a considerat necesar sa le spuna si celor de la Punctul de Comanda nemaiavand rabdare sa vina la aterizare :)))))
Dosarele x ?
Angajare, pe vremuri si acum, e echivalentul englezului „stall”. De obicei se recupereaza usor (am facut cateva zeci), dar nu cu un avion cu suprafete de comanda prea mici pentru a avea efect la viteza mica, drept pentru care manerul de catapultare e cel mai bun prieten.
Credeti nu credeti,inca traieste are 88 de ani sta in Rm.Valcea mai exact in Ocnele Mari.