Romania a reluat pregatirea pilotilor pentru avioanele MiG-21 LanceR dupa cativa ani (in jur de trei, dupa stiinta noastra, dar nu e deloc exclus sa ne inselam, deci ne cerem scuze anticipat si din primul paragraf) de pauza. De unde pauza? Pai, desi nu e nimic oficial, presupunem ca din lipsa de avioane, LanceR-ele reducandu-si efectivele in ritm destul de accelerat.
Lasand vorba la o parte, va aminteam cu ceva timp in urma ca 28 de absolventi ai Academiei Fortelor Aeriene si-au luat brevetele, devenind cei mai proaspeti piloti militari ai Romaniei.
Ei bine, sapte dintre acestia au fost repartizati Bazelor 71 si 86, urmand a face trecerea pe MiG-ul 21 intr-un viitor destul de incert si presarat cu foarte putine ore de zbor.
„Piloţii vor face trecerea pe MiG-21 prin parcurgerea programelor de pregătire potrivit reglementărilor în vigoare”, ne-au spus cei de la Statul Major al Fortelor Aeriene, carora le si multumit pentru ca ne-au oferit clarificari cu aproape fiecare ocazie in care i-am solicitat, atunci cand i-am rugat sa ne confirme, sau nu, aceasta informatie. Avem, iata, o confirmare, fie ea si partiala.
Curiozitatea ne-a impins sa intrebam mai departe de ce nu fac „bobocii” direct trecerea pe F-16, gandindu-ne ca ar fi mai ieftin. Aici a aparut surpriza, pentru ca se pare ca oamenii care ne-au vandut avioanele F-16 au cam insistat ca primii piloti sa fie unii experimentati. E o clauza clara in contractul de achizitie.
N-ar fi asta o problema prea mare pentru ca presupunem ca in momentul in care F-16 vor deveni operationale, mai toti pilotii Bazei 86 Aeriene, care le va opera, vor face trecerea pe el, in tara.
Revenind la cei tineri, experienta generatiilor trecute ne arata ca pentru ei greul abia acum incepe si ramane de vazut cati dintre cei sapte vor ajunge, in cele din urma, piloti pe MiG-21 LanceR.
Noi nu putem decat sa ii sfatuim sa aiba multa, multa rabdare si forta psihica pentru a trece peste toate greutatile care ii asteapta. Pentru ca merita!
Merita?
Nu stiu daca merita sau nu. E interesant sa zbori pe Mig 21, dar nu e o placere. E un avion pe cale de disparitie, experienta pe el s-ar putea sa fie inutila pe viitor. E ceva ce e fantastic sa poti face de vreo 2-3 ori in dubla comanda, de distractie, e unul din putinele avioane din Romania cu care poti sa te dai peste cap fara sa te uiti cu teama cum IAS creste spre linia rosie de rupere a celulei, dar atat. Nu sa trebuiasca sa inveti sa stapanesti avionul ala zburand din an in paste, cu teama ca pica si nu apuci sa catapultezi, ca trebuie sa interceptezi un avion care poate fi mult mai modern si mai puternic decat al tau (ex: una din variantele de Sukhoi 27 modernizate).
Cei care il zboara spun ca merita.
Se pare ca se confirma prelungirea resursei MIG-ului 21 Lancer si dupa ce intra in dotarae F 16 si avioanele noastre mioritice raman fara ore efective de zbor. Ca rusii ne-au impins de la spate sa facem lucrul asta e o treaba, dar mai nasol pare sa fie faptul ca achizitia unei/unor noi escadrile de F 16 se indeparteaza catre cine stie cand! Aia e…decat nimic, mai bine si asa….dar pana cand Dumnezeu stie! 🙁
De la avioane noi sa ne luam gindul,sh nici atît,vin alegerile bai cezare, nu trebuie tocati niste meleoane pt …..nu m-ai zic nimic,doar ne apara americanii,nu?
am vazut o idee foarte interesanta e ca chinezii au scos pe poarta fabricii lor niste jf7 noi noute si cred ca se pregatesc sa le vinda .Chiar daca o sa se mai ea o excadrila de f16 cum sa anuntat eu zic ca nu near strica niste mig 21 noi noute ,ca tot se doreste exploatarea lui pina in anul 2020 .PINA in anul 2020 nu o sa mai existe niciun mig la care sa se pretinda reesaparea ca celula lor e prea obosita si am avea cit de cit aviatia un numar de vreo 50 cred ca nu near strica sa avem cu rusul in coasta
Din promotia 2015 este cineva care va face trecerea?