Regia Autonomă Compania Română de Aviaţie Romavia a intrat în faliment prin procedură simplificată, în urma unei decizii dispuse la începutul lunii august de Tribunalul Ilfov.
„Admite cererea debitoarei Compania Română de Aviaţie Romavia RA. (…) Dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului. (…) Ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar”, arată decizia instanţei.
Lichidator judiciar provizoriu a fost desemnat Rovigo SPRL.
Romavia a fost înfiinţată în 1991 în coordonarea Ministerului Apărării, pentru transport aerian de călători, marfă şi poştă, în trafic intern şi internaţional, precum şi pentru deplasările demnitarilor.
În timp, însă, activitatea de zboruri comerciale şi speciale a companiei a fost diminuată prin suspendarea certificatului de operator aerian de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, din cauza lipsei banilor pentru închirierea de aeronave, ceea ce a amplificat reducerea veniturilor. Astfel, Romavia nu a mai avut o poziţie strategică la nivel naţional, prin faptul că nu a mai deţinut exclusivitatea în organizarea, pregătirea şi efectuarea zborurilor speciale.
La restrângerea activităţii de transport aeronautic s-au adăugat, conform unui raport al Curţii de Conturi prezentat în presă anul trecut, cheltuieli nejustificate din punct de vedere economic, prin supradimensionarea departamentelor cu angajaţi, efect al reîncadrării unor pensionari deşi veniturile nu erau suficiente nici pentru plata angajaţilor, şi acordarea de prime deşi activitatea era redusă. Aceasta în condiţiile în care, potrivit raportului, cheltuielile companiei erau acoperite doar în proporţie de 12,5% din veniturile proprii, diferenţa reprezentând subvenţii de la buget.
Romavia a finalizat anul trecut cu afaceri de 1,9 milioane lei şi pierderi de 7,2 milioane lei, în vreme ce datoriile s-au ridicat la 70,6 milioane lei.
MEDIAFAX a relatat la finele lunii mai, citând un document oficial, că Executivul va declanşa procedura de insolvenţă pentru Romavia în trimestrul al treilea al acestui an.
„Pentru Compania Română de Aviaţie Romavia, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, care la 31 decembrie 2013 înregistra plăţi restante în sumă de 37,9 milioane lei, se va declanşa procedura de insolvenţă în trimestrul III, având în vedere aprobarea de către Parlament a Legii privind Codul insolvenţei, lege care cuprinde şi reglementări privind aplicabilitatea procedurilor insolvenţei în cazul regiilor autonome”, potrivit documentului menţionat.
Intrarea Romavia în insolvenţă a fost pregătită de Guvern încă de la începutul acestui an şi asumată ca atare, în luna februarie, în proiectul scrisorii de intenţie pregătită să fie înmânată Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Boeing-ul 707-3K1C Carpaţi al Romavia, cunoscut drept Air Force One al României, folosit, începând din perioada regimului Nicolae Ceauşescu, de către toţi preşedinţii ţării, a fost vândut în 2012 pentru 2 milioane de euro. La momentul vânzării, aeronava Carpaţi avea interdicţie de aterizare pe aeroporturile europene din cauza nivelului de zgomot care depăşea limitele admise în UE.
Ca urmare a disputelor politice, România nu mai are în acest moment nicio aeronavă oficială.
Foto via airplane-pictures.net
Nu trebuia infiintata aceasta companie,un departament in cadrul tarom era deajuns,au mulso si pe asta pîna la faliment.