Bulgaria, in fata deciziei: Avioane noi sau avioane reparateBulgaria must decide: New or overhauled jet fighters

Read Time:1 Minute, 41 Second

bulgaria mig 21Bulgarii se afla in fata unei decizii extrem de importante pentru viitorul Fortelor Aeriene, ei fiind nevoiti sa aleaga intre a achizitiona un nou tip de avion sau a le repara pe cele pe care le au in ograda proprie.

Ministrul Apararii de la Sofia a declarat ca Guvernul trebuie sa ia o decizie chiar in aceasta luna.

Potrivit lui Angel Naydenov, colegii lui de la conducerea tarii nu mai pot intazia luarea unei hotarari in acest sens deoarece situatia Fortelor Aeriene este una delicata.

Iar ministrul bulgar spune ca sunt doua solutii – fie se aloca bani pentru un program de achizitie, fie se aloca bani pentru reparatia capitala a avioanelor aflate deja „pe inventar”.

Naydenov a precizat ca, din estimarile ministerului pe care il conduce, achizitionarea unor avioane noi ar costa peste 250 de milioane de euro, in timp ce RK-ul MiG-urilor 29, ele fiind in principiu vizate de revitalizare, ar fi ceva mai ieftin.

In ceea ce priveste avioanele noi, noi insemnand noi pentru Bulgaria, dar la mana a doua sau chiar a treia pe piata, vecinii din sud ar avea ca optiuni Eurofighter Typhoon, pentru care au primit deja o oferta din Italia, F-16, Gripen sau chiar Kfir israeliene.

Foto via Mightymigs of 86thbulgaria mig 21Bulgaria is set to make an important decision for it’s Air Force future, new or overhauled jet fighters.

Defense Minister Angel Naydenov said that Bulgarian Goverment must decide as soon as possible and that there are only two options: buying new planes or fixing the old ones.

The cost for new jets – that are in fact new for bulgarian only, second on even third hand at the market – will be at least 250 million euros. Overhauling Bulgarian MiG-29s will be considerably cheaper, but these old soviet type planes will also need new avionics and electronic systems.

As for the second/third hand new fighters, Bulgaria has an offer from Italy, for six Eurofighter Typhoon, and it’s also searching for F-16, Gripen and even israeli Kfir jets.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

4 thoughts on “<!--:ro-->Bulgaria, in fata deciziei: Avioane noi sau avioane reparate<!--:--><!--:en-->Bulgaria must decide: New or overhauled jet fighters<!--:-->

    1. Avioane noi pentru ei, in sensul ca nu le-au mai avut. Vor fi tot avioane sh, daca se vor decide sa cumpere pana la urma.

      Probabil 9 bucati iar in costul ala, care e doar o estimare, nu intra pregatirea si armamentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post <!--:ro-->Canadienii ar mai sta prin Romania<!--:--><!--:en-->Canada could extend F-18 mission in Romania<!--:-->
Next post <!--:ro-->Un roman, noul presedinte IATA<!--:--><!--:en-->Romanian Calin Rovinescu named new IATA chairman<!--:-->