Cu cateva luni in urma, oficialii sud-africani anuntau ca 12 din cele 25 de avioane Saab Gripen pe care le detin au fost trimise la stocare pe termen lung pentru ca Fortele Aeriene au ramas fara bani. Totusi, s-a renuntat la aceasta idee, stocarea fiind, paradoxal, mai scumpa decat utilizarea.
Baietii si fetele din cadrul conducerii Fortelor Aeriene au analizat si discutat diverse solutii pentru reducerea costurilor flotei de Gripen si, in final, in acord cu suedezii, s-a ajuns la o solutie de compromis.
Astfel, toate cele 26 de bucati de Gripen au ramas operationale, insa sunt folosite mai rar. Concret, in loc sa renunte la 12 avioane si sa utilizeze cumva mai intensiv cele 10-14 aparate ramase, sud-africanii le zboara pe toate, aplicand insa conceptul rotatiei. Asa se ajunge ca „grifonii” sa isi pastreze capabilitatile operative, avand, in acelasi timp, un cost de folosire mult mai mic.
Ei numesc gaselnita asta „rotational preventive maintenance programme”.
„Ar fi fost mult mai costisitor si ar fi necesitat mult mai multa intretinere trimiterea avioanelor in conservare pe termen lung”, a explicat generalul John Bayne, directorul componentei sisteme de lupta din cadrul Fortelor Aeriene si omul care s-a ocupat de cumpararea aparatelor Gripen.
Mai mult decat atat, pentru ca perioada dintre zboruri poate fi destul de mare, sud-africanii au amenajat pe aerodrom un fel de „hangare-cort” sub care sunt garate avioanele, protejandu-le astfel de coroziune.
General John Bayne
Bayne is the director of combat systems for the South African Air Force, responsible for the Gripen and Hawk systems.
Average Rating