Operatorul low-cost Wizz Air a anuntat introducerea unei noi curse cu plecare din Cluj Napoca, destinatia fiind orasul israelian Tel Aviv.
Aceasta noua cursa va fi operata de doua ori pe saptamana, miercurea si duminica, incepand cu sfarsitul lunii noiembrie.
„Suntem foarte bucuroşi să introducem astăzi 3 noi rute în reţeaua de zbor şi să conectăm Israelul de două noi ţări. După succesul zborurilor din Tel Aviv spre Budapesta şi Bucureşti, lansate încă din decembrie 2012, ne aşteptăm la acelaşi entuziasm din partea consumatorilor noştri privind noile servicii din Tel Aviv spre Vilnius, Katowice şi Cluj Napoca. Alături de tarifele accesibile Wizz Air, aceste destinaţii vor fi foarte populare în comunitatea israelită ce călătoreşte în Europa. Suntem încrezători că Tel Aviv va beneficia de numărul mare de turişti care va vizita Israelul în timpul anului”, a declarat Daniel de Carvalho, Corporate Communications Manager la Wizz Air.
La randul sau, David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, a salutat initiativa operatorului low-cost maghiar.
„Zborurile pe destinaţia Tel Aviv sunt o premieră pentru Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, înscriindu-se astfel în strategia noastră de dezvoltare a reţelei de rute. Această destinaţie oferă posibilitatea călătoriilor turistice, dar va consolida şi legăturile de afaceri între Transilvania şi Israel. Avem convingerea că destinaţia Tel-Aviv va avea popularitatea celorlalte rute operate de Wizz Air de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.”
Biletele pentru cursele Cluj – Tel Aviv pot fi cumparate de pe site-ul celor de la Wizz Air.
Average Rating