Premieră pentru aviaţia românească – drone private operează în spaţiul aerian naţional

Read Time:1 Minute, 54 Second

Hirrus UAV in zborTeamNet este prima companie privată care a semnat protocolul de operare a avioanelor fără pilot (UAV) în spaţiul aerian al României.

Aparatul de zbor UAV Hirrus, staţia de control de la sol, mecanismul de orientare a antenelor şi rampa de lansare au fost proiectate şi construite în întregime de echipa de specialişti români din cadrul companiei. Hirrus este un proiect în care TeamNet investeşte resurse de cercetare de peste 2 ani.

În perioada 17 – 21 iunie, UAV-ul a efectuat primele zboruri pentru colectare de date în beneficiul unui proiect de cercetare academică. Informaţiile livrate cu ajutorul senzorilor optici montaţi pe Hirrus vor fi folosite pentru evaluarea potenţialului de inundaţii dintr-un bazin hidrologic. Până pe 31 iulie, TeamNet va mai efectua încă 6 misiuni cu acest UAV, toate fiind zboruri de colectare de date pentru proiecte de cercetare, se arata intr-un comunicat al companiei.

„UAV-urile noastre sunt aparate de zbor uşor adaptabile pentru diferite misiuni, care livrează informaţii relevante, precise şi corect localizate, în timp real. Am primit propuneri pentru utilizarea Hirrus în proiecte de cercetare în agricultură, turism, protecţia mediului, prevenţia dezastrelor şi chiar arheologie. În curând, în România, dar şi pe alte pieţe, cererea de tehnologie UAV din sectorul privat va creşte, pe măsură ce tot mai mulţi clienţi privaţi vor vedea beneficiile utilizării datelor oferite de astfel de avioane fără pilot”, a declarat Bogdan Nedelcu, vicepreşedinte Proiecte Strategice TeamNet.

Autonomia de zbor, timpul scurt de lansare şi costurile scăzute de operare recomandă UAV-ul Hirrus pentru culegerea de date despre starea recoltelor, monitorizarea dăunătorilor, pentru realizarea de hărţi detaliate şi monitorizarea activităţii pe suprafeţe mari de teren. De asemenea, aparatul de zbor poate susţine activităţile de căutare a persoanelor izolate în situaţii de urgenţă (inundaţii, înzăpeziri, alunecări de teren, avalanşe etc).

Sistemul UAV oferit de TeamNet include trei avione fără pilot Hirrus, o staţie de control-comandă şi antene de emisie recepţie, iar în costul de achiziţie este inclus training-ul de utilizare. Sistemul poate fi de asemenea închiriat sau utilizat pe bază de abonament. Aparatul are o autonomie de aproximativ 3 ore, în funcţie de încărcătură, poate atinge viteze de peste 110 km/h la altitudini de peste 2.500 metri.

Operarea acestui tip de aparat nu afectează siguranța traficului aerian civil.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post F-16 poloneze si-au „pierdut” vopseaua speciala pentru Tiger Meet | Foto
Next post Mirage F1, retras oficial din dotarea Fortelor Aeriene Spaniole | Foto