La scurt timp dupa ce ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a anuntat ca banii pentru avioanele F-16 folosite nu sunt inclusi in bugetul pe 2013, ministrul Apararii, Mircea Dusa, sustine ca, dimpotriva, sunt bani. Problema e ca n-avem avioane!
Ministrul Apararii zice ca s-a negociat intens in ultima vreme cu toate statele care au F-16 folosite si gata de a fi vandute, insa, pana la urma, oferta portughezilor este cea mai buna (sic!).
Asadar, vor continua discutiile cu lusitanii si cand/ daca se va ajunge la un acord, banii de avioane vor fi „prinsi” in buget. Chiar de anul asta daca e nevoie.
„Noi, în momentul de faţă, am discutat şi cu alte state care deţin astfel de capabilităţi şi până la urmă o să continuăm negocierile cu partea portugheză, dar am avut discuţii şi cu alte state. În momentul când vom avea palma bătută pe acest subiect, adică va exista o cheltuială certă, chiar dacă va fi în cursul acestui an, vom avea banii pentru plata primei tranşe legat de achiziţia avioanelor multirol, astfel încât să putem asigura poliţia aeriană în spaţiul românesc şi mai ales pe acele judeţe care mi-s dragi mie, Harghita, Covasna şi Mureş”, a spus el.
Domnul Dusa pare la fel de decis ca fostul ministru Dobritoiu si la fel de axat pe F-16, neaparat la mana a doua, desi numai ieftin nu-i.
„Trebuie să trecem de la stadiul de programe şi strategii de apărare la fapte şi la obiective concrete!”
Intre timp, in Portugalia, un F-16 d-ala mai nou si mai bun s-a busit recent la aterizare, avand niscaiva probleme la trenul principal. De alea vechi, pe care vor ministrii, nu stim sa va spunem pentru ca nu prea mai zboara.
Nu uitati sa cititi si opinia generalului Laurian Anastasof despre avioanele lusitane la mana a treia. Domnul general este comandantul Flotilei 71 Aeriene si omul care a condus comisia ce a inspectat aparatele F-16 portugheze.
Average Rating