Slovacia a donat Ucrainei 4 avioane MiG-29

Read Time:1 Minute, 42 Second

Slovacia a făcut un pas important și a donat deja Ucrainei nu mai puțin de 4 avioane MiG-29 Fulcrum.

Anunțul a fost făcut joi de ministrul Apărării de la Bratislava, Jaroslav Nad.

”Primele 4 avioane MiG-29 slovace au fost predate Ucrainei. Fie ca ele să salveze multe vieți și să ajute Ucraina să își apere teritoriul și infrastructura în fața agresiunii lui Putin. Sprijinul nostru va continua atât timp cât este nevoie”, a scris acesta într-un mesaj pe Twitter.

Ulterior, Ministerul Apărării de la Bratislava a transmis prin intermediul unui scurt comunicat de presă că avioanele au fost preluate din Slovacia de piloți ucrainieni, sugerând că transferul a fost efectuat pe calea aerului.

”Primele 4 avioane MiG-29 au fost predate armatei ucrainiene. Transferul a fost efectuat de piloții din Ucraina, cu ajutorul Forțelor Aeriene Slovace, personalul ucrainean și al altor componente care s-au asigurat de siguranța operațiunii”, se arată în comunicatul citat.

În cazul în care avioanele, pe care Slovacia le-a scos din serviciu la începutul lui septembrie 2022, erau zburabile, atunci transferul s-ar fi putut face direct de pe baza aeriană slovacă unde se află MiG-urile stocate, probabil Silac sau Presov, direct în Ucraina, probabil pe baza aeriană  Ivano-Frankivsk, acolo unde se află Brigada 114.

Slovacii au mai transmis că în perioada următoare toate avioanele MiG-29 aflate în conservare vor fi cedate Ucrainei, anunțurile oficiale urmând a veni după ce transferul se realizează.

13 avioane MiG-29 Fulcrum și elemente ale unui sistem antiaerian KUB vor fi donate de autoritățile de la Bratislava către Ucraina vecină.

Anunțul slovacilor vine după ce Polonia a transmis că va livra ”în scurt timp” și ea 4 avioane MiG-29 către Ucraina. Totuși, încă nu există o poziție oficială cu privire la transferul efectiv al aparatelor poloneze.

Forțele Aeriene Poloneze folosesc Fulcrum-urile, iar donațiile vor fi făcute prin reducerea efectivului de aparate folosite de către piloții polonezi.

Un prim ”lot” de MiG-29 polonez va fi compus din 4 aeronave, conform declarațiilor oficiale.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Ministerul Apărării demarează achiziția de rachete, sisteme antiaeriene, obuziere și blindate
Next post AirConnect a început operarea zborurilor regulate