Tragedie pe Aerodromul Sirna, de langa Ploiesti, acolo unde pilot a murit iar un altul a ajuns in stare grava la spital dupa ce aparatul pe care il zburau s-a prabusit, la putin timp dupa decolare.
Din primele informatii, s-ar parea ca motorul avionului F99 Rambo s-a oprit imediat dupa decolare, iar aparatul a cazut la marginea pistei.
„Accidentul s-a produs la circa 150-200 de metri de pistă. Una din victime a fost găsită carbonizată, iar cealalată a fost luată de SMURD”, a declarat viceprimarul din Şirna, Ioan Bâra, pentru Realitatea TV.
Constructorul prototipului a dezvaluit ca cei doi piloti, Mircea Toader si Victor Puci, erau oameni cu mare experienta de zbor si da vina pe problemele tehnice.
„Erau doi piloţi cu experienţă, peste 54 de ani. Acest avion era un prototip. Avionul era la al doilea zbor când s-a întâmplat tragedia, primul zbor fiind făcut tot azi. Au zburat în jur de zece minute, au fumat o ţigară şi au plecat în al doilea zbor. Avionul zbura în plan orizontal, după care s-a auzit un rateu în motor, s-a înclinat şi s-a prăbuşit. Avionul a fost făcut pentru o fundaţie”, a declarat la Realitatea TV constructorul prototipului.
Avionul a luat foc la impactul cu solul, acesta fiind distrus în proporţie de 80-90%.
Urmariti mai jos imagini de la locul accidentului:
Average Rating