Unul din ultimele mitinguri (si) de aviatie din acest an va avea loc sambata, 22 septembrie, deasupra, dar si pe, Lacului Morii, din Bucuresti.
Începând cu orele 11.00, spectatorii vor descoperi locul unde arta pilotajului aerian și nautic își pun în practică valoarea prin aplicații vitale vieții de zi cu zi, in cea de-a treia ediție a festivalului anual dedicat sporturilor aeronautice și aeriene, se arata intr-un comunicat al prietenilor de la Aripi Romanesti.
Una din noutăţile aduse de Aeronautic Show 2012 este primul şi singurul hidroavion din categoria S.E.P din România care va scoate în evidenţă cât de apropiate sunt şi cât de bine se completează cele două domenii.
În acelaşi timp, în cadrul celei de a doua ediţii a expoziţiei AeroNautic Expo 2012, spectatorii vor avea ocazia să interacţioneze cu profesioniştii şi tehnica pe care le-au admirat pe parcursul celor trei ore și jumătate de spectacol.
Pe lista participanților se numără: Brigada Specială de Intervenție “Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române, Smurd, Aeroclubul României, Yacht Club Mircea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), Poliția de frontieră și Corporate Games.
Publicul poate ajunge la eveniment utilizând următoarele mijloace de transport:
tramvaiul 41, metrou – Staţia Crângaşi și autobuze 162, 163, 178.
Agenţia de Paraşutism, consultant în domeniul aeronautic, este cea care dă un alt sens termenului AeroNautic, într-un spectacol de acrobaţie aeriană şi nautică.
Average Rating