Prezent, luni, la Breaza, în judeţul Prahova, unde a participat la aniversarea a o sută de ani de la înfiinţarea Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir”, ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a afirmat că în acest moment domeniul militar nu este „suficient de atractiv” pe piaţa forţei de muncă din România şi că nu toţi tinerii care absolvă licee militare rămân în sistem.
„Armata nu este suficient de atractivă pe piaţa forţei de muncă. Acum depinde şi de opţiunile fiecărui tânăr sau de orientările familiei. Dacă familia doreşte să-şi trimită copiii aici (la Liceul militar, pe care ministrul l-a absovit – n.r.) în aşa fel încât să aibă certitudinea că vor fi formaţi ca tineri integri şi stabili pe parcursul vieţii şi orientaţi către valori, atunci ar fi bine să o facă. Asta nu înseamnă că, odată absolvind liceul militar, destinul lor se leagă absolut de armată. Au posibilitatea să opteze şi pentru altceva”, a spus Dobriţoiu.
Ministrul Apărării Naţionale a apreciat că dotările de care dispune Armata română sunt „în mod cert, îmbătrânite” şi că ministerul are în vedere „îmbunătăţirea dotărilor”.
„Inclusiv în această perioadă de austeritate economică intenţia noastră este să facem o analiză a patrimoniului Armatei la masa Guvernului, încercând ca să găsim soluţii pentru infrastructura în exces în aşa fel încât să producă resurse, resurse care pot fi folosite pentru îmbunătăţirea dotărilor” a mai spus Dobriţoiu.
Întrebat de câte avioane MIG 21 Lancer dispune, în prezent, Armata română şi câte dintre acestea sunt încă funcţionale, ministrul a răspuns că la acest moment în dotarea armatei sunt aproximativ 30 – 35 de astfel de aparate de zbor, dar că acestea „se apropie de sfârşitul ciclului lor de viaţă” şi că în anul 2014 „toate vor fi obiecte de muzeu”.
Acesta a adăugat că pentru anul în curs bugetul alocat învăţământului militar este unul „puternic dezechilibrat”, dar că ministerul de resort intenţionează să lanseze programe care să îmbunătăţească condiţiile de muncă din unităţile militare şi calitatea echipamentelor.
„Deocamdată, la acest moment, în acest an, atractivitatea carierei nu poate să fie definită clar, printr-un buget care este puternic dezechilibrat. Dar, avem de gând să lansăm unele programe, să dinamizăm unele programe şi cele legate de calitatea vieţii şi de calitatea condiţiilor de muncă şi viaţă din unităţi, inclusiv de calitatea echipamentelor. Orice profesionist şi-ar dori să lucreze, să opereze cu cea mai bună tehnică”, a mai spus ministrul Apărării Naţionale.
Minte! Nu sunt nici 30 apte de zbor, iar apte de lupta sunt sub doua escadrile.
Din cate stiu eu, vreo 20 in stare de zbor sunt numai la Luna.
Asta ar insemna ca la Borcea sa bata vantul ala de Baragan…
Adica sa fie mai mult de 24, scazand aici dublele?! Eu auzisem, adevarat pe surse sa zicem, de un numar cu tot cu duble de 24, maxim 28 de aparate care inca mai au ceva resursa. Dar repet pe surse.
Eu stiu ca sunt ca vreo 34-35 cu totul in stare de zbor. Dar tot „pe surse” pentru ca nimeni nu spune ceva clar, toata lumea se fereste. Pe piloti si tehnici ii pot intelege, ca pot avea probleme din cauza unei simple cifre, dar „oficialii” n-au nicio scuza cu secretomania asta…
Daca nu ma insel, ar mai fi cateva bucati operationale si la Bacau…
Oricum, in ultima perioada au tot trimis de la Borcea la Luna avioane, semnalul, cred eu, e evident.