Aterizare de urgenta pe Aeroportul Otopeni

Read Time:56 Second

Un Boeing 777 cu 320 de pasageri la bord, aparţinând Air India, a aterizat de urgenta din cauza unei alerte de gradul doi, provocată de alarma de incendiu.

Un avion Boeing 777 cu 320 de pasageri de la bord, care zbura pe ruta New Delhi (India) – Frankfurt (Germania), a aterizat de urgenţă pe aeroportul Otopeni, sâmbătă dimineaţă, în urma unei alerte de posibil fum în cală, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din aeroport.

Aeronava, care aparţine companiei Air India, a aterizat la ora 7:32, iar pasagerii sunt debarcaţi în terminal, pentru efectuarea de verificări detaliate. Echipele de control cercetează dacă a fost vorba despre un incendiu la bord, o eroare a unui senzor sau un scurt-circuit.

Pe aeroport au sosit 32 de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Otopeni, în urma unui apel făcut în jurul orei 7:15, după ce pilotul avionului a alertat turnul de control al aeroportului.

Aeronava venea de la Frankfurt. Pasagerii au fost evacuaţi, nici o persoană nefiind rănită. Nu se ştie încă de la ce s-au declanşat senzorii de incendiu.

Realitatea.net

Foto: elakiri.com

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Iacarii Acrobati, zbor omagial pe 10 mai
Next post Show de aviatie la Strejnic – Ploiesti (Galerie foto)