Un avion, model Mk1 Supermarine Spitfire, a fost restaurat prin folosirea pieselor originale salvate după prăbuşirea aeronavei în 1940, în timpul zborului experimental. Reconstrucţia Spitfire-ului, unul dintre singurele trei modele care există pe teritoriul Marii Britanii, a durat opt ani şi a costat peste trei milioane şi jumătate de euro.
Aparatul s-a prăbuşit într-un râu din regiunea North Yorkshire, Anglia, în timpul unui zbor de probă, dar pilotul care-l conducea, Howard Squire, a reuşit să se salveze. Aparatul a ieşit la suprafaţă în 1976, după ce nivelul apei a scăzut simţitor în urma unei secete puternice.
Aeronava a ajuns la un colecţionar din North Yorkshire şi mai târziu a fost preluată de un fost pilot commercial, Peter Monk, cel care a supervizat recondiţionarea sa.
Monk conduce firma The Spitfire Company, din localitatea Biggin Hill, o companie care se ocupă cu reconstrucţia avioanelor vechi. El este considerat unul dintre cei mai buni experţi din lume în refacerea avioanelor vechi.
’’Căutam părţi ale Spitfire-ului, când m-am întâlnit cu un tip din Yorkshire care spunea că are câteva bucăţi ale aeronavei într-un depozit. Am fost surprins când am găsit acolo fuzelajul, motorul, elicea şi o parte din fiecare aripă. Erau mai mult decât suficiente pentru a începe refacerea avionului’’, a spus Monk, citat de Daily Mail.
Proiectul a fost sponsorizat de omul de afaceri texan Dan Friedkin, nepotul miliardarului Kenny Friedkin, fondatorul companiei Pacific Southwest Airlines.
Average Rating