Qatarul primește primele avioane Eurofighter Typhoon

Read Time:1 Minute, 16 Second

Forțele Aeriene ale Emiratului Qatar au recepționat oficial primele avioane multirol Eurofighter Typhoon în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în cadrul facilității de producție a BAE Systems din Warton, Marea Britanie.

Ministrul Apărării din Qatar, Khalid bin Mohammad Al Attiyah, a fost prezent la această ceremonie pentru a accepta intrarea în serviciu a aparatelor supersonice.

Elementul extrem de interesant în toată această ceremonie a venit de la Cliff Robson, BAE Systems Group managing director, care a spus că avioane Typhoon vor fi operaționale ”din prima zi” atunci când vor ajunge în Qatar.

Conform informațiilor făcute publice în cadrul evenimentului, Eurofighter-ele vor zbura spre Qatar într-un interval de câteva zile, urmând a ateriza pe baza aeriană Dukhan.

Ulterior, avioanele vor fi utilizate de qatarezi pentru misiuni de Poliție Aeriană în vederea pregătirii misiunilor din timpul Campionatului Mondial de fotbal, ce se desfășoară în noiembrie și decembrie.

Atingerea capabilității operaționale inițiale în termen de câteva zile de la livrare este neobișnuită pentru orice armată a lumii, cu atât mai mult pentru cea din Qatar.

Va fi foarte interesant de urmărit cum se vor descurca qatarezii în timpul Mondialului, ei având în serviciu 27 de aparate Dassault Rafale (dintr-un total de 36 comandate), 4 F-15QA (dintr-un total de 36 comandate) și 9 bucăți de Mirage 2000 vechi.

Integrarea a trei tipuri noi de avioane multirol în cadrul unei aviații militare într-un interval atât de scurt reprezintă o provocare uriașă, una pe care foarte puține armate o pot susține.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

2 thoughts on “Qatarul primește primele avioane Eurofighter Typhoon

  1. Rafale, Eurofighter si F15…dream team… oare si pilotii sunt inchiriati? Tehnicienii de intretinere sigur.
    Si te mai miri ca au primit organizarea CM fotbal, mutat si ala iarna…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Primul zbor al primului elicopter Black Hawk pentru situații de urgență
Next post De ce au prezentat rușii o dronă Bayraktar fake?