Croația a primit oficial primele două elicoptere UH-60M Black Hawk donate de Statele Unite.
Elicopterele au ajuns pe aeroportul din Zagreb la bordul unui uriaș C-17 Globemaster III (înregistrare 05-5142), iar momentul livrării a fost marcat printr-o ceremonie.
”Mă bucur să particip la sosirea în țară a primelor două elicoptere UH-60M Black Hawk ce au fost donate de partenerul nostru strategic, Statele Unite. Forțele Aeriene Croate vor dezvolta cu ajutorul acestor aparate noi capabilități și vor crește nivelul de interoperabilitate”, a declarat ministrul croat al Apărării, Mario Banožić.
Cele două elicoptere sunt evaluate la 360 de milioane de coroane, adică aproape 48 de milioane de euro.
Autoritățile de la Zagreb se așteaptă ca noile Black Hawk să devină operaționale până la finalul acestui an, beneficiind din nou de asistență americană.
Croația așteaptă alte două elicoptere UH-60M în perioada următoare urmând a avea o flotă inițială compusă din 4 Black Hawk noi-nouțe.
The arrival of the U.S. 🇺🇸 Black Hawk weapon system, valued at 360 million Kuna, will contribute to #Croatia’s 🇭🇷 growing defense capabilities and military preparedness in support of @NATO https://t.co/mbvdICisqj pic.twitter.com/cMKD5brr2L
— U.S. Embassy Zagreb (@USEmbZagreb) February 3, 2022
bravo lor. si albanezii, si polonezii si bulgarii au primit donatii substantiale de la americani. noi? ,,aliatii,, credinciosi am primit doar 1 hercules tocit la maxim. ori e prostie – evident din partea noastra, ori incompetenta – desi eu cred ca amundoua, ori…….ne ,,iubeste,, foarte mult america. sau toate trei?