Un Osprey american a distrus helipadul unui spital britanic | VIDEO

Read Time:51 Second

Un aparat tiltrotor CV-22B Osprey al US Air Force a distrus, fără să își propună asta, helipadul unui spital britanic.

Conform celor de la itv, Osprey-ul a folosit facilitățile spitalului Addenbrooke, din Cambridge, pentru un exercițiu.

La finalul acestuia, atunci când aparatul USAF a decolat, a distrus și helipadul, care evident nu fusese construit pentru a face față puterii dezvoltată de cele două propulsoare Rolls-Royce T406.

”Zona a fost survolată în conformitate cu procedurile noastre și au fost provocate ceva daune. Luăm măsuri pentru a rectifica asta cât de curând. Unitățile noastre lucrează cu partenerii locali pentru a îmbunătăți operațiunile pe care le desfășoară”, a transmis maiorul Keavy Rake, din partea USAF 48th Fighter Wing.

Problema este că Addenbrooke este principalul spital de urgență care deservește estul Angliei, iar faptul că helipadul nu poate fi utilizat temporar de ambulanțele aeriene întârzie transportul pacienților aflați în stare foarte gravă.

Asta deoarece acum trebuie utilizat Cambridge City Airport, iar de acolo transferul către spital se face cu ajutorul ambulanțelor.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

3 thoughts on “Un Osprey american a distrus helipadul unui spital britanic | VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Patru avioane Eurofighter Typhoon britanice au ajuns în România
Next post România a semnat contractul pentru achiziția bateriilor de coastă