Călin Rovinescu a părăsit Air Canada

Read Time:2 Minute, 23 Second

Călin Rovinescu, canadianul de origine română ce a condus Air Canada mai bine de 12 ani, a părăsit compania. Hai să încercăm să îi aflăm povestea.

Călin Rovinescu s-a născut pe 16 septembrie 1955 în București. Pe când avea numai 5 ani, familia Rovinescu a emigrat în Canada și, evident, el este un produs al școlii canadiene.

Contrar unor așteptări, Rovinescu nu are studii în domeniul aeronauticii și nici nu a avut vreo înclinație spre acest segment până când nu a ajuns în cadrul Air Canada.

El este avocat, absolvind studiile la Université de Montréal și University of Ottawa, practicând această meserie mai bine de 20 de ani. De fapt, așa a ajuns la Air Canada.

Ca avocat specializat în corporate, achiziții și fuziuni, Călin Rovinescu a activat ca și consilier în cadrul procesului de privatizare al Air Canada de la finalul anilor 80 și apoi a continuat să lucreze cu această companie.

A fost angajat pentru prima dată de Air Canada în anul 2000, ca Executive Vice President pentru Corporate Development and Strategy, iar în perioada dificilă 2003-2004 a fost Chief Restructuring Officer, având ca principală responsabilitate restructurarea companiei. În 2004 a plecat din Air Canada și a pornit o bancă de investiții.

În 2009 a revenit în companie ocupând rolurile de președinte și CEO.

Călin Rovinescu este creditat cu salvarea Air Canada de la faliment. Măsurile pe care le-a luat au readus operatorul aerian canadian pe profit, iar relațiile managementului cu angajații au atins un nou nivel de înțelegere.

Sună ca o reclamă, dar chiar așa s-a întâmplat. Avocatul născut în București s-a adaptat atât de bine acestui domeniu și a avut o viziune extraordinară pentru Air Canada încât experiența lui a devenit o adevarată lecție pentru toată lumea din industrie.

Din 2019 a creat o bursă pe care Université de Montréal și University of Ottawa le oferă celor care primesc cetățenia canadiană sau copiilor imigranților ce doresc și au capacitatea de a urma studii de licență.

De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii importante și a devenit un nume de referință în industrie.

”Am avut o relație foarte specială, unică chiar, cu Air Canada și cu oamenii din companie timp de mai bine de trei decenii. Chiar dacă pandemia a decimat industria aeronautică. avem șansa de a infrunta această provocare mult mai sănătoși din punct de vedere financiar decât aproape orice altă companie aeriană. Ne-am redus costurile, cheltuielile și angajamentele cu furnizorii pentru următorii ani. Aur Canada va fi foarte bine poziționată pentru recuperare după redeschiderea granițelor și ridicarea restricțiilor de călătorie”, a spus acesta.

Moștenirea lui Rovinescu va rămâne, iată, și după plecarea lui din fruntea Air Canada.

În onoarea fostului CEO, Air Canada a înmatriculat primul Airbus A220 din flota sa cu indicativul C-GROV, iar pe fuselaj, sub geamul comandantului, tronează semnătura acestuia.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Dronele Reaper sunt doar începutul. SUA își vor crește prezența aeriană din România
Next post Bulgaria a primit avioanele Su-25 reparate și modernizate în Belarus