Boeing și FAA, acuzate că au manipulat testele de recertificare a avioanelor 737 Max

Read Time:1 Minute, 36 Second

Vă mai aduceți aminte când spuneam că 737 Max are toate șansele să fie cel mai sigur avion din lume după revenirea la zbor? Că în procesul de recertificare se vor analiza toate datele și că vor fi luate măsuri în toate segmentele? Ei bine, uitați de asta!

Un raport al Comisiei pentru Comerț, Știință și Transport din Senatul american aduce acuzații incredibile celor de la Boeing, producătorul avionului, și Administrațiaei Federale pentru Aviație (FAA – Federal Aviation Administration).

Președintele comisiei, republicanul Roger Wicker, scrie în acest raport că testele de recertificare a avionului, înainte de revenirea oficială la zbor, au fost manipulate de Boeing și de FAA.

Potrivit acestuia, Boeing a instruit nepotrivit câțiva piloți ai FAA pentru ca aceștia să ajungă la rezultatele pe care compania și le dorea în testele de recertificare.

De asemenea, unele dintre aceste teste ar fi fost efectuate în simulatoare ce nu aveau echipamentele necesare pentru a recrea condițiile din momentul celor două accidente fatale în care au fost implicate aeronave din familia Max.

În continuare se spune că Boeing și FAA au recurs la această modalitate de a manipula testele în încercarea de a ascunde informații importante și relevante despre cele două accidente.

Dar raportul nu se referă doar la acest caz. În cele 102 pagini se vorbește despre numeroase alte încălcări flagrante ale regulilor, doar norocul făcând ca alte tragedii să fie evitate. De exemplu, se scrie că FAA le-a permis celor de la Southwest să zboare ani de zile cu avioane a căror stare (airworthiness) nu era cunoscută, milioane de pasageri fiind astfel puși în pericol.

Atât Boeing, cât și FAA, au transmis că analizează cu atenție acest raport și acuzațiile din el, subliniind însă că problemele ce au provocat cele două accidente fatale cu 737 Max au fost rezolvate și că aceste avioane sunt sigure pentru zbor.

Dar oare sunt ele?

Raportul senatorilor americani poate fi citit aici.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post 110 ani de la primul zbor reactiv. A fost sau n-a fost?
Next post MC-21, noul avion de pasageri rusesc, a zburat pentru prima dată cu motoare locale