Noutăți despre modernizarea Orao-ului sârbesc

Read Time:2 Minute, 19 Second

Sârbii continuă într-un ritm relativ decent procesul de modernizare a avioanelor Soko J-22 Orao, ”verișorii” defunctului IAR-93 Vultur românesc.

Cel mai recent eveniment din cadrul acestui program de upgrade a fost o prezentare a viitoarei rachete aer-sol VRVZ-200 pentru ministrul Apărării de la Belgrad, Nebojša Stefanović.

Evenimentul a avut loc pe Baza Aeriană Batajnica și a constat practic în declarații oficiale pe marginea modernizării lui Orao.

Racheta aceasta, cu o rază de acțiune anunțată de 40 de kilometri, este de concepție sârbă și ar putea intra în producția de serie peste un an. Ea ar urma să fie una dintre principalele arme ale lui Orao.

În ceea ce privește avionul propriu-zis, sârbii vor să ia varianta biloc, de antrenament, și să o transforme într-o variantă de atac, un soi de F-15E Strike Eagle din Balcani. Pentru asta, locul din spate, unde tradițional stă instructorul, va fi ocupat pe viitor de un ofițer responsabil cu armamentul.

Cumva Belgradul merge împotriva curentului de a avea avioane multirol, ce pot îndeplini misiuni multiple, și vrea o platformă dedicată pentru atac, CAS și recunoaștere. Cine suntem noi să îi criticăm?

În ceea ce privește upgrade-ul, acesta ar trebui să se desfășoare în două faze.

Mai întâi, vor să facă Orao cât de cât eficient și se discută despre un upgrade al sistemelor de navigație și țintire. Se dorește echiparea cu sistemul de navigație Safran Sigma 95, cu un nou mission computer încă neidentificat și cu display-uri multifuncționale pentru locul din spate. În același timp, ar urma să fie integrate noi arme de producție internă.

A doua fază, care nu știm când va începe, presupune digitalizarea completă a avionului, renunțarea la ceasurile analog și înlocuirea lor cu display-uri multifuncționale în ambele cabine, integrarea de pods pentru ghidarea noilor arme și cam atât.

Sârbii vor ca pe lângă racheta aer-sol VRVZ-200 să mai integreze și racheta M-16D și bomba ghidată LVB-250, toate fabricate de ei.

Și deși vor ca Orao să devină un fighter modern, nu există în plan echiparea avionului cu radar.

În altă ordine de idei, Forțele Aeriene Sârbe au sărbătorit nu cu mult timp în urmă primul zbor în simplă comandă al unei femei pe un avion de luptă.

Eroina lor se numește Ana Tadić Perišić, este căpitan și a zburat, evident, pe un Orao. Ea face parte din prima generație de femei pilot ce au absolvit academia militară. Semn că și Serbia face progrese mici la capitolul incluziune.

Și-acum hai cu comentariile! Vă impresionează sârbii și al lor Orao? Am fi putut face și noi ceva asemănător și daca da, avea vreun rost? Dincolo de faptul că ”e sârb”, cât de eficient ar fi Orao modernizat într-un conflict modern?

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Modernizarea IAR-99 sau un trainer nou-nouț?
Next post 110 ani de la primul zbor reactiv. A fost sau n-a fost?