Trei elicoptere IAR-330 Puma L-RM ale Forțelor Aeriene Române au fost aduse în țară la bordul unui uriaș avion de transport Antonov An-124.
Cele 3 aparate de zbor au zburat timp de un an în Mali, în cadrul unei misiuni sub comandă ONU.
Al 4-lea elicopter al Detașamentului Carpathian Pumas a fost ”repatriat” ceva mai devreme cu un C-17 Globemaster canadian după ce a fost avariat la începutul lunii august.
În ceea ce privește aducerea în țară a celor 3 Pume ”maliene”, aceasta a fost efectuată cu un An-124 pus la dispoziție de Națiunile Unite, care l-au închiriat de la Antonov Airlines.
Iată și comunicatul Forțelor Aeriene pe această temă:
”Elicopterele Detașamentului Carpathian Pumas au revenit în țară. Transportul celor trei elicoptere IAR-330 L-RM din Mali către România s-a executat în același mod ca în momentul dislocării lor în teatrul de operații, în luna septembrie 2019, cu o aeronavă AN-124 Condor, una dintre cele mai mari aeronave de transport din lume, pusă la dispoziție de către Organizația Națiunilor Unite. Aeronava a aterizat pe aeroportul Mihail Kogălniceanu în dimineața de 3 noiembrie, după un zbor de 10 ore pe traiectul Bamako-Mihail Kogălniceanu, cu o escală tehnică pentru alimentare în Tunis. Transportul a cântărit aproximativ 35 de tone, pe lângă cele trei elicoptere fiind încărcate și un agregat de tractare și alte echipamente. Pregătirea elicopterelor pentru îmbarcarea în aeronavă a fost realizată de o echipă tehnică de 6 militari din cadrul detașamentului și a constat în demontarea palelor principale și secundare, a butucului rotor portant (BRP), stabilizatorul orizontal și sistemul optoelectronic de observare (EOP), într-o perioadă de trei zile. Apoi, după aterizarea Baza 57 Aeriană, cu sprijinul echipei de la sol, se vor executa toate operațiunile în ordine inversă : debarcare, montarea tuturor subansamblurilor, efectuarea lucrărilor și a zborurilor de verificare și disponibilizarea/trecerea la exploatare/zbor.”
Average Rating