PJSC United Aircraft Corporation (UAC) a anunțat că birourile MiG și Suhoi vor avea un management comun.
Mutarea face parte dintr-un plan mai amplu de unificare a diviziei de aviație militară din industria de stat rusă, obiectivul fiind de a eficientiza activitatea din acest domeniu.
Această divizie nou înființată va fi responsabilă de dezvoltarea, producerea și mentenanța întregii flote de avioane de luptă rusești, prezente și viitoare.
Birourile Suhoi și MiG vor continua să lucreze separat, însă conducerea lor va fi una singură.
Primul pas a fost făcut la începutul acestui an, atunci când Ilya Tarasenko, CEO-ul celor de la MiG, a fost ales în funcția de director general al Suhoi. Conducând cele două companii, acesta a făcut pașii spre leadeship unitar.
O mișcare și mai amplă a fost făcută în iunie, atunci când Biroul Suhoi a transferat atribuțiile executive către JSC MiG Russian Aircraft Corporation.
MiG și Suhoi vor continua să existe ca branduri independente și autonome, iar rușii speră chiar că cele două echipe vor fi în competiție pentru viitoarele proiecte de avioane de luptă.
Planurile acestea sunt frumoase și arată bine pe hârtie, însă în realitate lucrurile ar putea sta mult diferit. Este foarte greu de crezut că MiG și Suhoi vor putea fi concurenți reali de acum înainte, mai probabil fiind scenariul nișării.
Practic, Suhoi ar urma să continue să ofere platformele multirol ale Forțelor Aerospațiale Ruse, în timp ce MiG ar trebui să își găsească un alt loc în industrie. Poate că viitorul bombardier de generația V va fi un proiect MiG, iar cele două birouri rivale vor merge de-acum pe drumuri diferite.
Average Rating