Rusia ar fi început construcția primului demonstrator al programului noului bombardier strategic de generația V, PAK DA – Perspective Aviation Complex for Long-Range Aviation.
Informația este publicată pe surse de portalul TASS, care susține că lucrarile vor fi efectuate de una dintre fabricile aflate în subordinea United Aircraft Corporation (UAC).
”Producția elementelor avionului va avea loc la una dintre uzinele UAC. Lucrarile la design sunt complete, iar livrarile materialelor necesare construcției au început deja”, afirmă o persoană din cadrul complexului în care se vor efectua lucrările.
O altă sursă susține că se lucrează deja la cockpitul bombardierului și că este de așteptat ca primul prototip să fie complet anul viitor.
La nivel oficial, Biroul de Design Tupolev a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.
PAK-DA sau Product 80 se dorește a fi un bombardier strategic de generația 5, destinat loviturilor ”chirurgicale” în teritoriul inamic, similar cu rolul pe care B-2 Spirit îl are în cadrul USAF.
Designul este unul de tip ”aripă zburătoare”, urmând a avea implementate tehnologii și materiale destinate sporirii capacităților stealth.
Vorbim despre un bombardier subsonic, din nou la fel ca B-2, al cărui principal atribut va fi acela că ar putea ”livra” rachete de croazieră, bombe ”inteligente” sau rachete hipersonice în teritoriul inamic.
Average Rating