100 de ani de aviație navală în România

Read Time:2 Minute, 12 Second

Poate unora dintre voi le vine greu să creadă asta, însă aviația navală română a împlinit pe 15 mai incredibila vârstă de 100 de ani!

Istoria acestei arme a început în data de 15 mai 1920, atunci când a fost înființată Escadrila de Hidroplane.

Profitând de faptul că, la finalul Primului Război Mondial, avea o importantă flotă de hidroavioane de tipul Hansa-Brandemburg W și UTZI capturate, România a trecut la organizarea lor într-o escadrilă.  Iar prin Înaltul Decret Regal nr. 2256 bis, publicat în Monitorul Oficial nr. 60 din 15 mai 1920, a fost stabilită compunerea organică a unităților marinei, cu prevederea înființării în cadrul Diviziei de mare a Escadrilei de hydroplane.

După acest moment hidroaviația românească a cunoscut o dezvoltare rapidă, inclusiv prin achiziționarea de aparate moderne și amenajarea unor hidroscale pe lacul Siutghiol.

Crescând numărul de avioane escadrila a evoluat natural în Grup, cu trei escadrile în componență.

După ce de-Al Doilea Război Mondial această armă a intrat în declin pronunțat, iar în anul 1960 era desființată oficial Patrula (!!!) 256 Hidroaviație.

La finalul anilor 1970 ia ființă Escadrila 59 Elicoptere, cu baza pe Aerodromul Tuzla. Deși nu era o unitate subordonată Marinei, misiunile escadrilei, devenită ulterior Regiment, erau tipice unei astfel de arme, elicopterele Puma fiind adaptate pentru misiuni deasupra Mării.

Tot la finalul deceniului șapte începe construcția crucișătorului Muntenia, cea mai mare navă militară construită la noi și care avea prevăzute o punte de zbor și un hangar cu dimensiuni adaptate pentru elicopterele din familia Puma. Cu toate acestea, elicopterele nu ajung pe nava redenumită Mărășești și reclasificată drept fregată decât în 1998, atunci când un IAR-316B de la Tuzla este îmbarcat pentru misiunea Strong Resolve ’98.

Un nou impuls pentru înființarea unei componente de aviație ambarcată a venit după cumpărarea celor două fregate Type 22 din Marea Britanie, la începutul anilor 2000, acestea fiind adaptate utilizării de elicoptere. Iar în 2005 Ministerul Apărării a făcut pasul decisiv comandând la IAR Brașov trei aparate Puma într-o variantă navalizată.

Tot în 2005 sunt selectați 8 ofițeri de marină care merg la Școala pentru Aplicație a Forțelor Aeriene de la Boboc pentru a deveni primii piloți militari marinari ai României democrate.

În fine, pe 20 februarie 2006 ia ființă oficial Grupul 256 Elicoptere, parte a Flotilei 56 Fregate din cadrul Marinei Militare Române, iar pe 5 iulie 2007 începe oficial activitatea de zbor în cadrul Forțelor Navale odată cu efectuarea zborului inaugural al primului IAR-330 Puma NAVAL având la manșă un echipaj complet ”marin”.

La mulți ani, dragi aviatori marinari, și să sperăm că vor veni zile mult mai bune pentru noi toți.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

5 thoughts on “100 de ani de aviație navală în România

  1. Un articol foarte interesant cu informatii de care nu aveam idee ca exista.
    Ce speranta sa fie ca IAR-urile navalizate sa fie inlocuite cu ceva mai nou si, mai ales, suplimentate pentru viitoarele corvete amanate?
    Dupa precedentul MINUSMA, cred ca revitalizam sau modernizam alte cateva 330-L in caz de necesitate.

  2. În primul rând salut apariția articolului. Apoi, pentru corectitudine, este necesar să menționez că din anii ‘70 și până în 2001 la Tuzla a funcționat Regimentul 59 Elicoptere, cu trei escadrile (una dotată cu I.A.R.-316B și două dotate cu I.A.R.-330L).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Un F-22 Raptor s-a prăbușit în SUA
Next post Un avion al canadienilor de la Snowbirds s-a prăbușit. Un membru al echipei a murit | VIDEO