La finalul lunii martie, Rusia reușea o importantă lovitură de imagine prin trimiterea în Italia a tone de echipamente medicale, însoțite de medici și specialiști. La vremea respectivă Peninsula era copleșită de COVID-19, iar aliații europeni dădeau din colț în colț și evitau să ajute.
Timpul a trecut și misiunea rusă din Italia s-a încheiat rapid la începutul lunii aprilie, fără prea multe explicații. În presa locală au tot apărut articole despre lipsa de eficiență a rușilor, care nu ar fi făcut decât un exercițiu de imagine, fără a ajuta concret în lupta cu virusul.
Cei de la Euractiv susțin însă că misiunea ”From Russia with love” nu a fost doar una de imagine, ci și posibil una de spionaj.
Corespondentul Euractiv Sofia la Roma, Antoinette Nikolova, scrie că specialiștii ruși și-au concentrat eforturile de decontaminare într-o singură zonă, deloc întâmplător aflată în vecinătatea Bazei Aeriene Ghedi.
Nikolova citează două surse cu care a discutat și care i-au spus că cele 114 clădiri și cei 400 de mii de metri pătrați decontaminați de echipele Moscovei se aflau situate foarte aproape de Ghedi.
În momentul în care ar fi sesizat că rușii sunt interesați doar de acea zonă italienii au decis să puna stop misiunii de ajutorare, specialiștii revenind la Moscova. Cu ce date, ramâne de văzut.
Baza Aeriană Ghedi este a doua ca importanță din Italia, după Aviano. Aici se află în jur de 40 de bombe nucleare americane de tipul B61.
De pe Ghedi operează 6º Stormo cu trei escadrile echipate cu avioane Tornado IDS, capabile să execute misiuni cu arme nucleare.
Iar Ghedi este cu atât mai specială cu cât este singura bază aeriană din străinătate pe care se află arme nucleare americane și este administrată exclusiv de națiunea gazdă, nu de SUA.
Minciuni capitaliste, sovietele, prin bratul ferm al CeKa au vrut sa ajute si uite unde s-a ajuns. Pe cine sa impuscam acum? Zi tu Jap! In halul asta s-a ajuns! Nu se mai poate desfasura nici macar o actiune de spionaj fara sa faca capitalistii gura mare! Iaca asa nu mai merge, bai dujmani ai poporului!! La zid!
Ptiu drace. Au intrat ghiaurii in haremul nuclear. Mai sa fie. Gura casca de „macaroneros”.