IAR-99 Super Soim si cateva coincidente stranii

Read Time:2 Minute, 49 Second

Programul modernizarii flotei Fortelor Aeriene Romane de avioane IAR-99 la standardul Super Soim este lovit de un scandal care se desfasoara deocamdata in culise si de cateva coincidente pe care le catalogam in momentul de fata drept stranii.

La inceputul lunii decembrie, Avioane Craiova, fabricantul lui IAR-99, selecta compania americana CMC Electronics Aurora LLC ca partener in programul Super Soim. Avioane Craiova nu a organizat o licitatie, ci o selectie de oferte, americanii fiind preferati in fata italienilor de la Leonardo, americanilor de la Lockheed Martin si a israelienilor de la Elbit.

Inca de la prima vedere selectia pare cat se poate de ciudata. Super Soim se doreste a fi avionul de antrenament al Romaniei pentru F-16, astfel ca repingerea ofertei facuta de producatorul lui F-16, in speta Lockheed Martin, este stranie. De asemenea, IAR-99 a fost modernizat la standardul Soim in anii ’90 alaturi de Elbit, companie ca are experienta atat in dezvoltarea platformei romanesti, cat si in modernizarea F-urilor 16 din Israel. Din nou, straniu.

Scandalul a demarat atunci cand Elbit a contestat in instanta modul in care au fost selectati americanii, procesul fiind inca pe rol. Iar de la aceasta contestatie au inceput sa iasa la iveala si alte coincidente.

Va spuneam ca selectia partenerului a fost efectuata de Avioane Craiova la inceputul lunii decembrie. Cu o luna si jumatate inaintea acestui moment, pe 26 octombrie 2018, „ateriza” in companie Dragos-George Sandu pe postul de director general adjunct. Domnul Sandu a fost adus la Craiova de la INCAS si are o experienta destul de bogata in domeniul aeronautic, cariera sa desfasurandu-se intre Centrul de Cercetari si Incercari in Zbor Craiova, INCAS si Tarom. La doua saptamani dupa ce a ajuns in conducerea Avioane Craiova, Dragos-George Sandu este numit director general.

Si ajungem acum la o alta coincidenta stranie. Intamplarea face ca firma desemnata de Avioane Craiova partener in cadrul programului Super Soim, CMC Electronics Aurora LLC, una fara experienta pe platforma F-16 si, din cate stim noi, fara exeperienta pe piata europeana, sa fie subsidiara unei companii canadiene, CMC Electronics, detinuta la randul ei de conglomeratul american Esterline Technologies. Tot intamplarea face ca noul director general al Avioane Craiova sa fi participat in perioada 2009-2012 la studiul „Etude d’optimisation des trajectoires pour des avions verts” organizat de Universite du Quebec si, surpriza, CMC Electronique!

Daca mai vreti o coincidenta stranie trebuie sa mergem si sa citam publicatia Bursa, care scrie ca intreg concursul de oferte pentru Super Soim a fost dat peste cap chiar de catre directorul Sandu. Potrivit articolului, CMC Electronics Aurora LLC ar fi trimis oferta pe mailul personal al sefului Avioane Craiova, iar acesta a prezentat-o chiar in sedinta in care s-a facut selectia!

In incheiere, sa va spunem si ultima coincidenta stranie. In intreg procesul de selectie a partenerului pentru modernizarea IAR-99, pretul a contat pentru Avioane Craiova in proportie de 30%. Ce i-a interesat mai mult? Pai „caracteristicile tehnice ale echipamentelor” pe care partenerul le ofera. Nu stim, evident, care sunt aceste echipamente si ce caracteristici au pentru ca programul, a carui valoare este de aproximativ 124 de milioane de euro fara TVA, are transparenta unui zid de caramida.

Si voua vi se par stranii aceste coincidente?

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

10 thoughts on “IAR-99 Super Soim si cateva coincidente stranii

  1. Cei asta mîncavaș,modernizarea,modernizări,modernizării? Mult zgomot pt nimic,’99 și-a trăit viaţa. Locul lui,este la muzeu. Aici,se rulează niște bani cu dedicație.

  2. Nu sunt la curent cu aspectul asta dar… Cine are drepturile de proprietate intelectuala asupra IAR-99? Nu cumva INCAS?

  3. Nu știu cum e cu „drepturile de autor” pentru IAR 99 și cui revin ele, dar îmi dau seama de unde vin banii : din buzunarele noastre,pentru care e evident că nu avem „drepturi de autor” , nu-i așa ?
    Cât despre coincidențe…eu le-aș zice mai degrabă suspecte dacă nu chiar penale. Desigur…anumite personaje de pe la partid și/sau MJ ar spune că nu e cazul. Totuși…puțin DNA nu strică.

  4. Sa afirmam ca CMC Electronics nu are experienta cu F-16 si pe piata europeana in general, este o afirmatie putin trasa de par. Produc pentru anumiti clienti F-16 mission planning software si cred ca au o baza instalata destul de mare la nivel mondial inclusiv in Europa pentru C-130, P-3, Aermacchi M-345, Hawk Mk51, samd.

    1. Se vede ca unii oameni nu prea au treaba cu aviatia…A spune ca o companie are experienta pe F16 si apoi sa dea drept exemplu sistemele de planificare a misiunii este foarte ciudat si arata lipsa de intelegere: planificarea misiunii este un sistem la sol care nu este integrat in avion, nu zboara si nu este in aer! Astea sunt sisteme pe un calculator intr-un birou si nu inseamna experienta cu avionica pe F16. Este ca si cum ai spune ca producatorul de cauciucuri are experienta cu directia! Si ce experienta are CMC in Romania?

  5. ELBIT are mult tupeu pentru un producator din afara NATO. Nu ar trebui luata in considerare deoarece Israelul nu e stat membru Nato. E ca si cum am cumpara armament de la chinezi sau rusi. Pe de alta parte avionica realizata de ei pt F16 e alta mancare de peste decat cea de la Lockheed Martin si,cel mai probabil, la transmisii de date sunt incompatibile cu F16 original deoarece nu au de unde sa cunoasca secretele codificarilor de la transmisiile de date ale producatorilor americani (sunt patente „top secret” ale producatorilor si armatei SUA). Chiar la americani, avioanele de pe portavioane (ale marinei) sunt incompatibile la transmisii date cu F16 si alte avioane ale trupelor terestre deoarece au furnizor la anumite echipamente diferit.
    Deci modernizarea ar trebui facuta cu LM daca motivul REAL e necesitatea compatibilitatii.
    Asta daca ar mai trebui facuta…Romania nu mai produce piese schimb si repere pt avion. Era proiectat
    si realizat 100% la noi, dar cum fabricile de componente s-au inchis a devenit un avion israelian. Ei au primit proiectul de la noi si livreaza ce ne trebuie pt mentenanta.
    Jenant – unde poate sa ajunga o tara de oameni nepasatori?!
    Polonezii si israelienii au optat pentru avionul italienesc M346 si au in dotare F16.

  6. Elbit este o firma mafioata atat la ei in tara cat si pe piata din Romania,si doresc cu orice pret sa puna mana pe lucrarea de modernizare a avioanelor de la Craiova.Dar sa nu utam ca sunt ajutati din interior de o anumita persoana in fata careia PSD-ul sta drepti ,deoarece impart spaga .DNA-ul trebuie sa faca o vizita la Craiova ,deoarece are multe infractiunii de carceta.Elbit a facut si vrea sa faca jaf la Avioane Craiova.S-a scris in pesa ca salariatii nu au luat banii de mai mult timp.Foarte bine ,asa merita ca nu ies in strada sa sugrume sindicatul care se ocupa numai de spagii nu si de interesele lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Tensiuni sud-americane: Venezuela ar fi trimis avioane Su-30 la granita
Next post Suedezii acuza o interceptare periculoasa efectuata de rusi cu avioane Suhoi Su-27