Ultimul as al Aviatiei Militare, generalul Ion Dobran, a implinit incredibila varsta de 100 de ani, prilej de sarbatoare la Statul Major al Fortelor Aeriene. Iar noi ne-am numarat printre cei care au participat la eveniment, astfel ca va putem povesti ce s-a intamplat.
Generalul Dobran a fost, evident, in centrul atentiei si a fost extrem de jovial si volubil pentru un om care atinge centenarul.
Au fost multi invitati care au luat cuvantul si toti au avut de spus numai lucruri pozitive despre cel care este Ion Dobran. Istoricul Sorin Turturica a prezentat o scurta biografie a generalului si chiar si asa, pe scurt, te trec fiorii cand afli prin ce a trecut acest om.
Punctul culminant al evenimentului a fost, in opinia mea, citirea decretului prezidential de inaintare in grad, din 30 ianuarie Ion Dobran fiind general-locotenent cu 3 stele.
Recunosc ca am fost usor surprins in momentul in care ultimul nostru as a vorbit despre dotarea Fortelor Aeriene si despre capabilitatile avioanelor F-16 si mi s-a demonstrat, daca era cazul, ca aviatorii raman aviatori si la 100 de ani.
Vom avea in scurt timp materiale video de la eveniment, asa ca ramaneti cu noi si urmariti-ne pe Youtube si Facebook pentru mai multe imagini.
Average Rating