Fara prea multe cuvinte, iata ce a transmis Ministerul Apararii:
„Comandorul Ion Stăiculescu, comandantul Grupului 90 Operațional din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, aflat în misiune în localitatea Cherbourg, Franța, a decedat in data de 2 iunie, în camera de hotel în care era cazat.
Ofițerul participa, în calitate de comandant de aeronavă, la exercițiul multinațional organizat de armata franceză, în perioada 31 mai – 4 iunie, pentru marcarea a 74 de ani de la debarcarea aliată din Normandia. La acest exercițiu, România participă cu un detașament format din 33 de parașutiști militari și o aeronavă C 27J Spartan.
În dimineața acestei zile, ofițerul a fost găsit fără cunoștință de către colegii săi, în camera de hotel. A fost solicitată intervenția medicală de urgență, prin serviciul 112, însă manevrele de resucitare efectuate de echipajul medical francez au fost fără rezultat, medicii declarând decesul în jurul orei 10.00, ora locală.
Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autoritățile judiciare franceze.
Comandorul Ion Stăiculescu era pilot militar clasa I, cu o experiență de peste 7.500 de ore de zbor efectuate pe diferite tipuri de aeronave, dintre care aproximativ 3.500 pe C 27J Spartan, la manșa căruia zbura în calitate de pilot comandant instructor.
Ofițerul, în vârstă de 55 de ani, activa în Ministerul Apărării Naționale din anul 1986. Era căsătorit și avea un copil. Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au demarat demersurile prin care să fie permisă, după finalizarea procedurilor de cercetare impuse de legislația franceză, repatrierea trupului neînsuflețit al militarului.”
Despre cine a fost pilotul Staiculescu vom mai vorbi, pana atunci va las numai doua citate dintr-un interviu acordat de acesta celor de la Q Magazine undeva in anul 2013. Iata cum descria comandorul doua misiuni urgente pe care a fost solicitate sa le execute in miez de noapte:
„La ora douăsprezece fără un minut, noaptea, a sunat telefonul. Ca de obicei, când primesc astfel de telefoane mă întreabă domnul comandant: „Ioane, dormi?” Şi eu îi răspund: „Acum nu!” Zice: „Să fii pregătit că va trebui să plecăm în Muntenegru!” Şi zic: „Sunt pregătit acum!” Am ajuns duminică noaptea la ora unu la unitate. Documentele nu sunt niciodată pregatite pentru că nimeni nu știe dinainte unde vom pleca. Le-am pregătit, ca de obicei, în regim de urgență, le-am transmis, pentru că înainte de a efectua un zbor internaţional trebuie să cerem aprobări de survol ale statelor asupra cărora urmează să zburăm, iar la trei dimineaţa am decolat.
[…]
Îmi vine acum în minte misiunea din Libia unde, în urmă cu doi ani, avea loc o schimbare de regim politic. Îmi aduc aminte că era în seara de Sf. Nicolae, pe la zece şi jumătate, când orice om din România își sărbătorește cunoscuții. De obicei, când sună comandantul seara, după ora zece, înseamnă că există o misiune la momentul respectiv. Afară era o vreme câinoasă. Era fantastic de urât, era gheață, frig. Am primit un telefon: „Eşti pregătit? Fă-ţi bagajele. Mergem în Libia!” Şi ca de obicei m-am îmbrăcat, mi-am pupat soţia pe frunte, copilul aşişderea, mi-am luat geanta și am plecat. Am venit la unitate, documentele nu erau pregătite. Le-am pregătit, ca de obicei în regim de urgență, le-am transmis, am pregătit un avion Spartan şi un C 130 Hercules şi am decolat.
Știam că trebuie să ajungem la Tripoli să îmbarcăm pasageri români și să îi aducem acasă. De la MAE știam că nu sunt răniți, că vor fi persoane cu bagaje de mână, că erau oameni disperați… Herculesul a avut șansa să găsească un loc de parcare, la momentul respectiv, pe Aeroportul din Tripoli, iar noi eram în procedură de coborâre în timp ce am fost informați de către organele de trafic că nu mai avem loc de parcare și am fost întrebați unde dorim să mergem. Am răspuns că vrem să facem o zonă de așteptare în eventualitatea în care se mai ivește un loc de parcare în incinta aeroportului și pentru noi ca să putem să ne terminăm misiunea așa cum a fost planificată. Organul de trafic ne-a răspuns ca nu se mai poate și ne-a întrebat, din nou, unde dorim să mergem. Am scos hărțile și am ales Malta. Am aterizat acolo, am luat legătura telefonic, în ţară, și am spus că suntem în Malta. Ne-am stabilit cartierul general acolo şi am efectuat zboruri fie Malta – Tripoli, fie Malta – Tripoli -Bucureşti. În funcţie de numărul de pasageri mai opream în Malta să luăm combustibil. Am adus, atunci, sute de români acasă. Îmi aduc aminte că la ultima aterizare, când am fost să extragem membrii ambasadei din Tripoli, eram singurul avion străin care a mai aterizat pe aeroportul de acolo. A fost stresant mai ales că erau cetăţeni libieni care treceau în maşini pe lângă avionul nostru cu steagul Libiei şi nu ştiu ce strigau şi nu ştiam ce le trece prin minte în momentul acela. Cam aşa se desfăşoară misiunile noastre.”
0
0
Odihneasca-se in pace!