De fiecare data, atunci cand ma gandesc la cineva batran, ma gandesc la oamenii care au depasit 60, 65, chiar 70 de ani. Viata de zi cu zi, lucrurile mai mult sau mai putin importante care ni se intampla, ne impiedica oarecum sa ne gandim la faptul ca viata nu este de multe ori atat de lunga si ca sunt multi cei care nu ajung la batranete.
Pe 25 octombrie, de Ziua Armatei, in anul 1962, se nastea cel care avea sa devina dupa multi ani si inca si mai multa munca pilot militar, scriitor, realizator radio, om de presa. Intr-un cuvant, comandorul Dumitru „Foozie” Berbunschi.
Unul dintre cei mai cunoscuti piloti militari romani, un om despre care nimeni nu mi-a putut spune un cuvant urat si timpul m-a invatat ca nu e vorba despre politetea care ii vizeaza pe cei plecati dintre noi, ci respectul pentru un om in adevaratul sens al cuvantului.
Imi e ciuda in continuare pentru ca n-au putut sa schimb decat cateva mailuri cu „Foozie”, n-am avut sansa de a discuta indelung cu el, de a incerca sa inteleg o parte din el. Presupun insa ca asta e viata si, ca sa va spun un mic secret, nici macar nu trebuie sa discuti cu cineva pentru a-l cunoaste. E suficient sa-l citesti.
„Foozie” s-a dus in iarna lui 2009, mult prea repede, la nici patru ani dupa ce a lasat mansa MiG-ului 21…
Nu vreau sa scriu ceva lung si plin de cuvinte lipsite de substanta. Vreau doar sa va spun, celor care poate acum aflati, ca a existat un Dumitru „Foozie” Berbunschi. Ca exista un Dumitru „Foozie” Berbunschi de fiecare data cand cineva pune mana pe cartile „Semne de cer senin” si „Radacini de zbor”.
Din punctul asta de vedere, eternitatea dureaza 47 de ani. Pentru ca 47 de ani i-au fost suficienti pentru a ramane intotdeauna printre noi. Si poate e mai bine ca nu a apucat sa imbatraneasca. „Foozie” va fi intotdeauna comandorul cu parul tuns scurt, grizonat si cu impresionanta mustata de haiduc.
La multi ani, „Foozie”! Si multumesc ca esti printre noi!
0
0
La multi ani Foozie!
Oare se vor mai naste legende ale aerului, oameni de onoare si care ne vor face mandri sa povestim despre ei din actuala flota muribunda, cu al nos’ nou batranul F-16?
Pe cei din garda veche cu siguranta nu i-a intrebat nimeni ce aparate prefera sa zboare, erau alte vremuri, dar noii vulturi argintii au avut aceasta optiune si cuvantul lor nu a insemnat mare lucru pentru cei ce au decis cu ce vor zbura vulturii nostri.
Unii au vrut Gripen, altii au vrut F-16, altii au vrut doar aparate noi cu care sa brazdeze vazduhul in locul migurilor care au luat atat de multi dintre ei, altii mai tineri isi doreau o cariera pe supersonic cand vor termina academia, dar soarta a fost cruda cu toti, s-au luat aparate vechi si in numar prea mic chiar si pentru cei deja consacrati.
E adevarat, pentru unii nu se mai merita sa se faca trecerea la noul avion datorita varstei inaintate si apropierea de iesirea la pensie, dar a facut cineva un calcul cati piloti de supersonic a pierdut Romania in urma deciziei de a achizitiona doar 12 aparate din cele 48 estimate a fi necesar si pentru care ne-am angajat a le achizitiona?
A tras cineva semnale de alarma ca academia scoate pe banda someri in loc sa inlocuiasca vechii piloti cu cei iesiti din bancile scolii de aviatie, doar pentru motivul ca nu am fost in stare sa ne modernizam aviatia?
Si nu in ultimul rand, fortele aeriene nu inseamna doar cele 12 multiroale, inseamna si aparatele de transport, pentru scoala, atac la sol, misiuni speciale si alte categorii.
Stai putin. Pe piloti nu ii intreaba nimeni, nicaieri in lume, ce avioane vor sa zboare. Pilotii pot face doar evaluari ale diferitelor tipuri de avioane luate in discutie pentru o achizitie, iar evaluarea lor inseamna un procent din decizia finala.
Pe langa evaluarile facute de piloti pentru minister, pilotii au facut o multime de comentarii in presa.
Cum pilotau un Gripen sau F, cum apareau pe sticla.
N-au fost chiar o multime de comentarii publice, iar in comentariile care au aparut in spatiul public n-au fost pozitii clare in favoarea unui avion.