Si a fost si editia 2012 a Black Sea Defence & Aerospace. A fost e mult spus, intrucat miercuri a fost prima zi, cu alte doua ce promit a fi macar mai putin ploioase, daca nu si mai spectaculoase.
Asadar, am „descins” la Romaero in jurul orei 11.30, curios sa vad expozitia statica, dar, mai ales, evolutiile aeriene anuntate mai mult sau mai putin oficial. Se vorbea de zboruri demonstrative facute de C-27 Spartan, IAR-99 si MiG 21 LanceR. N-au zburat decat primele doua, destul de putin, presupun ca din cauza vremii imposibile. Mai mult, batranul LanceR nu a mai fost expus nici macar static, asa ca mai avem de asteptat pana sa-l vedem la o reprezentatie.
In general, BSDA 2012 mi s-a parut o copie aproape fidela a BSDA 2010. Au fost cam aceleasi exponate, asezate chiar cam in aceleasi locuri.
Ca noutate absoluta as putea sa mentionez F-16 cu cocarde tricolore. Nu, nu va speriati, era doar o macheta de la standul LM, insa si asta arata siguranta americanilor in privinta dotarii Fortelor Aeriene Romane cu „Falcon”.
Afara, la capitolul aviatie, au putut fi admirate de foarte aproape un C-27 Spartan, un IAR-99 (cel care a si zburat), un Puma Naval (care cred ca nu a fost prezent in 2010), Puma SOCAT si elicoptere obisnuite ale Ministerului de Interne.
Acum, la capitolul evolutii, ziua a fost deschisa de un Spartan. Oarecum surprinzator si neasteptat, avionul s-a ridicat de pe pista, a efectuat vreo trei treceri la mica inaltime, in parte si din cauza plafonului de nori, a aterizat, a mers cu spatele cateva zeci de metri dupa care s-a ridicat din nou si dus a fost.
Catre 14.30 a decolat si Soimul, scos in prealabil din „tarcul” expozitiei statice. A fost o evolutie oarecum liniara, cu cateva treceri la verticala pistei de pe Baneasa, fara a impresiona in mod deosebit.
Ar mai fi de mentionat cele doua F-16 aduse din Germania pentru a fi admirate de romani de la distanta. Spre deosebire de editia trecuta, cand accesul la avioane a fost permis, acum ele au fost inconjurate de un „tarc” doar al lor, in care au putut patrunde doar cei cu multe „pile”.
Din motive tehnice, galeria foto va mai intarzia cateva zile, insa nu vor lipsi imaginile de la BSDA 2012.
P.S. Uitasem sa mentionez unul dintre cele mai importante lucruri. Doua, de fapt 🙂 La Romaero m-am intalnit cu baietii de la Resboiu, care-s toti de gasca si cu care ma voi mai vedea cu prilejul diverselor evenimente si showuri. Al doilea, conform domnului Danut Vlad (care este de nota 10!), revista Top Gun isi reia aparitiile, deci sa o cautati la chioscuri!
Bre,americanii au avut exact acelasi doua machete , F-16 si C-130J si la editia din 2008. Astea aduse anul asta si tinute in tarc erau F-16 CJ de la Spangdahlem, Germania.
Despre intalnirile cu resboinicii, sper sa nu fie numai in interes de serviciu. 🙂
In 2008 n-am prins BSDA-ul, insa sunt aproape sigur ca acum 2 ani n-a fost macheta aia de F-16. E posibil insa sa ma insel.
F-16 stiam ca-s din Germania, chiar cred ca m-a mai atentionat cineva, dar asa e cand dormi pe tine :))
Iar intalnirile, sigur vor fi mai dese si mai relaxate asa 😀