Pe 18 august se implinesc 67 de ani de la tragica disparitie a unuia dintre cei mai buni piloti de vanatoare pe care i-a avut Romania, capitanul aviator Alexandru Serbanescu.
„Alecu”, pentru cei apropiati, s-a nascut in localitatea Colonesti, din judetul Olt, la data de 17 mai 1912. Atras de mic de viata militara, Serbanescu s-a inscris si a absolvit, mai intai Liceul militar din Targoviste si apoi Scoala Militara de Ofiteri de Infanterie de la Sibiu. Dupa o perioada petrecuta in functia de comandant de pluton la Batalionul 3 Vanatori de munte de la Brasov, a ales sa schimbe arma, optand pentru Scoala de observatori aerieni.
Aici a descoperit cu adevarat vocatia vietii sale si s-a indragostit iremediabil de aviatie. A zburat pe Fleet G. 10, IAR 27 şi IAR 38 si, pe 31 octombrie 1940, a primit brevetul de pilot de razboi. Doar un an mai tarziu a fost brevetat ca pilot de vanatoare, facandu-si „ucenicia” la Flotila 1 (Grupul 9 Vanatoare), pe IAR 80 in apararea litoralului.
Dupa aproximativ 60 de ore de zbor pe „80” a facut trecerea pe Bf-109 si a intrat cu adevarat in focul razboiului, fiind incadrat in escadrila 57 a Grupului 7 si trimis pe Frontul de Est. Aici si-a dat adevarata masura a valorii si priceperii. Dupa ce a preluat comanda Escadrilei 57, in urma prabusirii lui Manoliu, si dupa obtinerea primei victorii aeriene, Serbanescu a fost lovit de probleme uriase, Armata Romana avand mult de suferit in apropierea Stalingradului in a doua jumatate a lui 1942.
Ramane celebra (si ar fi si pacat sa nu fie asa) „evadarea” din iadul de la Karpovka, cand Messerschmitturile au decolat de pe un aerodrom incercuit de tancuri sovietice cu doi sau chiar trei oameni la bord, pilotii de vanatoare salvandu-si astfel nu numai aparatele sau propriile vieti, ci si pe cele ale tehnicienilor.
Dupa o perioada de refacere, Serbanescu si oamenii lui de la Grupul 7 fac trecerea pe noul Bf-109 G4 iar „Alecu”, avansat capitan, primeste si comanda Grupului.
Odata cu retragerea romanilor de pe Frontul de Est, Grupul 7 se tot muta, venind din ce in ce mai aproape de tara. Luptele aeriene cu sovieticii, mult mai numerosi, si-au pus amprenta, Serbanescu pierzandu-si multi dintre colegi. Raidurile americanilor si englezilor asupra zonei petrolifere Prahova a facut ca G7 sa fie retras in tara pentru refacere si lupta in apararea teritoriala. In locul sau, pe front a fost trimis nou-formatul Grup 9 Vanatoare, format din „crema” aviatorilor romani la acea data. Serbanescu a ramas sa lupte, preluand totodata si comanda Grupului.
Totusi, retragerea grabita a armatelor romano-germane a facut ca Grupul 9 sa revina destul de repede in tara, fiind angajat in doua tipuri de misiuni. Pe de o parte, pilotii lui Serbanescu sprijineau armata care se lupta sa tina linia frontului in afara granitelor tarii, iar pe de alta parte angajau si aviatia americana in deja celebrele raiduri efectuate asupra Vaii Prahovei cu sute de bombardiere si avioane de sprijin.
Dupa o vara de lupte epuizante „la americani” Serbanescu moare, tot in lupta cu acestia, pe 18 august 1944. Inainte de acest moment, el fusese chemat la Bucuresti pentru a explica de ce Aviatia Romana nu face „mai mult” in lupta cu americanii. Dupa reprosuri mari si deloc meritate (s-a auzit parca si cuvantul „las” cu referire la el si la pilotii lui), comandandul aviatiei a dat ordinul de dispersare la alarma. Concret, pilotii Grupului 9, cei mai buni din Romania, trebuiau sa fuga din fata inamicului, sa isi duca avioanele pe alte aerodromuri pentru ca acestea sa nu fie distruse la sol.
Alexandru Serbanescu le-a explicat aceste lucruri pilotilor din G9 si i-a anuntat ca el va decola, fie si singur, pentru a se lupta cu americanii. Ocazia s-a ivit pe 18 august, cand, la alarma a decolat alaturi de tot Grupul 9, inca 12 coechipieri (iata ca cel mai bun Grup de aviatie roman fusese redus pana la nivelul unei escadrile). A atacat, alaturi de Dobran si Darjan, un Liberator, insa, in focul luptei, a fost angajat si lovit de un Mustang. A picat abrut si, in ciuda insistentei celor 2 coechipieri, s-a infipt in pamant, undeva in Muntii Buzaului.
La nici o saptamana dupa moartea sa, Romania intorcea armele impotriva nazistilor lui Hitler.
Capitanul aviator Alexandru Serbanescu este unul din asii celor de-al doilea razboi mondial, avand 47 de victorii confirmate si alte 8 probabile, fiind pe locul secund intr-un top al pilotilor romani dupa „Bazu” Cantacuzino, care a acumulat 56 de victorii in luptele aeriene.
Memoria acestui brav luptator este cinstita in fiecare an, in data de 18 august, la mormantul sau din cimitirul Ghencea.
0
0
Offf…. ce pacat ca astfel de oameni nu isi mai gasesc locul in Romania de azi, nici macar ca statui.
Adevarul e ca am citit ceva ce mi-a dat de gandit in periplul de azi de pe net. Oamenii care l-au ucis pe „Alecu” au statuie in centrul Bucurestiului, in Cismigiu, iar el, care a adus atatea servicii Romaniei, are doar un mormant in Ghencea, la periferie….
In alta ordine de idei, eu ma simt mandru pentru ca m-am nascut la exact 50 de ani de la moartea lui Serbanescu.
Exact acelasi lucru l-am scris si eu pe blog intr-un post acum ceva vreme. Si in afara de cel din Herastrau mai e unul, in Kisseleff, la doi pasi de statuia Aviatorilor nostri. E frumos ca nu purtam ranchiuna peste ani, in ciuda unui razboi pe care nu aviatorii l-au dorit (au reusit ei japonezii sa se impace cu americanii), dar prea ne impacam si noi cu toti si prea uitam cine suntem noi. Cati dintre romani stiu macar ca a existat un Serbanescu?
NU ESTE DOVEDIT ,DAR INTRE FOSTII COLEGI AI BRAVULUI CAPITAN ALECU SERBANESCU,PLANA IDEIE CA NU A FOST SECONDAT PERFECT DE BAZU CANTACUZINO,CU CARE FACEA DESEORI DUBLAJ,nu este o acuzatie certa,dar ,adevarat este ca atunci cand s-a angajat in atacul asupra avionului americam ,sunt sigur de asta ,cred ca se stia,, acoperit,,,ori inca era afectat de acuzele ce i se adusesera,cele de ,,lasitate,,…dar nu cred ca s-a lasat ucis..isi iubea mult avionul-,,HAI FETITZA,, era alintul preferat atunci cand motorul pornea,iar la prabusire nu era mort,traia inca,niste tarani l-au scos din avionul ce incepea sa arda si a murit dupa aceea din cauza numeroaselor rani suferite..a murit privindusi cerul patriei,cei adunati langa el,intretimp aterizasera si doi coechipieri,dar si ,,fetitza ,, lui draga care ardea la o oarecare departare..ASA MOR EROII,dar asta nu e valabil pt hienele de azi,cei 666 de blestemati ce curand vor deveni ilustri anonimi..DOAMNE cat ii urasc !
eram in rafinarie la petrobrazi si intr-o veche casa a pompelor vad niste motoare trifazate montante in 1940…pentru unii doar o bucata de metal, pentru altii istorie!